Presa nu pare a avea zile bune nici prin alte părţi. De această dată, a fost rândul preşedintelui francez Nicholas Sarkozy să se răstească la presă.
Preşedintele francez l-a apostrofat pe un prezentator de radio care, într-o emisiune, o întrebase pe soţia sa, Carla Bruni, dacă l-ar iubi tot atât de mult, în caz că n-ar fi preşedintele Franţei, relatează "Daily Telegraph".
Face ce face şi ajunge din nou pe prima pagină a ziarelor
Cu ocazia unei ceremonii de premiere care a avut loc la Palatul Elysee, Sarkozy, au relatat martori oculari, l-a înghesuit într-un colţ pe gazda emisiunii de radio, Marc-Olivier Fogiel, şi, spre surprinderea acestuia, i-a ţinut o terorie pentru a apăra onoarea soţiei sale.
Prezentatorul de radio o intervievase pe prima doamnă săpătmâna trecută, în emisiunea sa de la postul Europe 1. După ce le-a reamintit ascultătorilor că Sarkozy şi Bruni s-au cunoscut la un dineu la Paris, în urmă cu doi ani, apoi el a cerut-o de soţie de Crăciun după numai două luni de întâlniri romantice, DJ-ul a întrebat-o brusc pe Carla Bruni: "L-aţi iubi atât de mult, dacă n-ar fi preşedinte al Franţei?"
Fostul fotomodel, în vârstă de 41 de ani (cu 13 ani mai tânără decât soţul ei) a răspuns simplu: "Întrebarea e un pic cam stupidă".
Liderul de la Palatul Elysee a considerat că este cazul să sară în apărarea soţiei sale şi la un dineu oficial al cărui gazdă era, Sarkozy a fost auzit cum i-a spus lui Fogiel: "Nu apreciez modul în care i-aţi vorbit soţiei mele. A fost o întrebare nătângă. N-am să uit de ea", a spus preşedintele francez.
Ulterior, mustratul prezentator de radio a precizat că întrebarea era una care trebuia pusă, cu toate că şeful statului a calificat-o drept cel puţin "neinspirată".