Presa străină susţine că România va contribui cu o sumă "simbolică" la fondul pentru climă anunţat de Uniunea Europeană. EUobserver şi The Independent scriu de aproximativ 5000 de euro oferiţi de oficialii români, ceea ce înseamnă cea mai mică contribuţie din întreaga UE.
România va contribui cu suma "simbolică" de 5.000 de euro pe an la fondul de 7,2 miliarde de euro pe care UE a anunţat că îl va acorda în următorii trei ani drept ajutor ţărilor sărace ca să combată efectele schimbărilor climatice, scrie EUObserver, care citează o informaţie furnizată de un premier european al cărui nume nu este menţionat.
La rândul său, cotidianul britanic The Independent susţine că ar fi vorba despre o contribuţie de 5.000 de lire sterline pe an din partea României, ceea ce ar echivala cu circa 5.500 de euro.
EUobserver precizează însă că suma menţionată a fost dezminţită de un purtător de cuvânt al României, care a declarat că Bucureştiul va avea o contribuţie "aliniată" cu cea a celorlalte state care au aderat recent la Uniunea Europeană.
Făcând abstracţie de România, potrivit EUobserver, contribuţia cea mai mică o va avea Letonia, de 30.000 de euro, urmată de Bulgaria, cu 40.000 de euro, în timp ce la polul opus, cu cea mai mare contribuţie, se situează Marea Britanie, cu 1,6 miliarde de euro.
Contribuţia ţărilor europene la fondul pentru combaterea încălzirii globale
- Regatul Unit , cea mai mare sumă: 1.6 miliarde de euro
- Franţa, Germania, 1.26 de miliarde de euro fieare pe o perioadă de trei ani
- Suedia, 800 de milioane de euro
- Italia, 600 de milioane de euro
- Spania, 375 de milioane de euro
- Olanda, 300 de milioane de euro.
- Danemarca, gazda summitul ONU asupra climei, va contribui cu 160 de milioane de euro
- Belgia, 150 de milioane de euro
- Austria, 120 de mi