Dialoguri in pridvor

Un capat de Bucuresti, la marginea parcului Herastrau. O straduta de case cu garduri inalte, peste care se vad bratele desfrunzite ale unor pomi si cativa carcei de vie arsi de bruma toamnei. Loc de oameni cu nostalgia vietii la tara. Aici sta familia Maria Ploae si Nicolae Margineanu. O actrita si un regizor carora cinematografia romaneasca le datoreaza multe momente bune. Casa le seamana: de bun gust si ridicata cu un soi de smerenie - adica nici uriasa, nici meschina. Sun la poarta si imi deschide Maria Ploae. Imbracata in negru si cu acelasi zambet fermecator, care ii adanceste gropita din obrazul drept. Ma invita in salon, o camera luminata de ferestre lungi care dau spre gradina, cu un perete acoperit de tablouri si un altul de icoane pe sticla, vechi. Colectia de icoane a apartinut psihologului Nicolae Margineanu, tatal regizorului, unul dintre marii intelectuali interbelici care au trecut prin puscariile comuniste. O pisica alba cu coada neagra doarme incovrigata pe un fotoliu. Din doua vaze de sticla albastra rasucita spre cer isi itesc capetele vesele mai multe crizanteme.

"Duminicile lui Dumnezeu"

- Putina lume stie ca v-ati nascut intr-un sat de pe Valea Berheciului, in judetul Bacau. La 12 ani ati fost infiata de sora tatalui dvs. si ati venit in Bucuresti. Faptul ca sunteti credincioasa se datoreaza si copilariei din Moldova?

- Categoric, pentru ca mama mea este foarte credincioasa si ne-a invatat si pe noi asa. Ea nu se culca niciodata fara sa se roage, oricat ar fi fost de obosita. O vedeam si ne asezam si noi in genunchi, la icoana. Parintii ne-au fost modele, i-am considerat perfecti. Daca ei se inchinau, ne inchinam si noi. Parintii mei au avut cinci copii si pe toti ne-au crescut in dragoste de Dumnezeu. Au avut o viata foarte amarata sub comunisti, cotele agricole erau foarte mari