A venit în mahalaua Mănăstirii Antim, la întretăierea Podului Calicilor cu uliţa Gladiolelor, la 15 mai 1991, când „semnul sorţii“ a vrut să ridice aici o crâşmă.
Locanta Jariştea face parte din peisajul Bucureştilor de altădată şi trăieşte prin sufletul unei cucoane care a adus istoria din interbelic în contemporaneitate.
„Am început cu o crâşmă mică. Se stătea în picioare ca la Gara de Nord, dar am reuşit să adun lume bună”, spune Kera Caliţa (Doamna cea Bună, n.r) de la stabiliment. Numele de scenă i-a fost ales de strănepotul lui Caragiale, Horia Pană, cel care i-a dedicat până acum două cărţi. Urmează a treia.
„Soţul meu este din Jariştea, de la poalele Vrancei, locul care a rămas după un foc mare, când s-au aprins întinsele vii ale boierului Haină Roşie. Am zis că avem nevoie de acel trecut şi aşa i-a rămas numele stabilimentului”, povesteşte jupâneasa locului, trăgând din ţigaretă.
Şi-a dorit dintotdeauna să deschidă un loc pe care să-l redea bucureştenilor aşa cum era odinioară. „Mi-am zis: Unde s-a făcut istorie, unde s-au lansat marii scriitori, dansatori şi istorici? Într-o crâşmă. Strada 11 Iunie era aproape şi am găsit acest maidan unde am adus obrazele simandicoase ale oraşului”, se destăinuie Laura Nicolau.
Îşi întâmpină muşterii cu un zâmbet de la măsuţa rotundă din centru, unde sunt adunate obiecte de care nu se lipsea nicio cucoană: lornionul, binoclul, ceainicul, tabachera, carneţelul de bal, căpăcitorul şi zaharniţa. Când sufragii duc bucatele alese oaspeţilor, trebuie să facă un ocol pe la stăpână, pentru a primi încuviiţarea. „În regulă”, zice ea şi loveşte cu ciocănelul, semn că aranjamentul culinar e întocmai.
Laura Nicolau a personalizat fiecare masă, aşa că nu fiţi surprinşi dacă mâncaţi din tipsia Adinei Ionescu, soţia lui Tache Ionescu sau a vreunui mare demnitar a
