Sâmbătă, la 6 decembrie, Vali Petcu s-a trezit la ora 6:00 dimineaţa. Era o zi de lucru. Mergea să-l intervieveze pe preşedintele ţării. Negociase o săptămână, dar încă nu era sigur că va avea interviul. Când a decis să plece spre capitală, şi-a spus: "Dacă nu-l fac, ce pierd? Drumul de la Braşov la Bucureşti: două ore dus şi două întors". Nu ştiau decât patru persoane de interviu. Familia şi doi prieteni.
A respectat rutina oricărei alte dimineţi de muncă: s-a bărbierit, a mâncat şi s-a îmbrăcat. A ales haine cu care se îmbracă atunci când merge la Bucureşti, dar a fost atent la culori: un tricou albastru cu roşu şi un pulovăr negru, ca să se asorteze cu blugii. Avea să fie un interviu filmat.
Pe drum a încercat să treacă în revistă ce va urma. Îşi notase cu o seară înainte câteva direcţii de dialog, după ce se documentase, cum are obiceiul de fiecare dată. În maşină s-a gândit cum să facă legătura între întrebări, cum să evite lucrurile pe care le-a mai spus preşedintele - să nu fie redundant. Putea să întrebe orice. În negocieri a cerut să nu arate nimănui întrebările. La schimb, echipa preşedintelui a vrut ca interviul să fie publicat fără alte comentarii. I s-a părut o înţelegere onestă.
La 10:00 a intrat în Bucureşti. La 10 jumătate era la sediul de campanie din Lahovari. Interviul a început la 11:15 minute.
Era faţă în faţă cu Preşedintele, sub obiectivul camerei Creative Vado HD, pe care şi-a fixat-o singur pe trepiedul adus de acasă. N-a folosit lumină artificială, nici lavaliere. Sala mare, decorată cu două machete de nave montate în sticlă ca nişte peşti mari în acvariu, l-a încurcat: înregistrarea avea ecou. A trecut peste asta, avea oricum emoţii.
În cele 30 de minute de interviu s-a întors la foaia pe care-şi notase ce vor discuta de 21 de ori; cel mai des doar ca să pună cu pixul un punct pe hârtie. D
