* acesta intră în vigoare duminică, 13 decembrie * broşura "Mersul trenurilor de Călători 2009-2010" va putea fi achiziţionată de la ghişeele staţiilor şi agenţiilor CFR din toată ţara *
Conducerea companiei CFR Călători a anunţat că, începând cu data de 13 decembrie, se pune în aplicare noul plan de mers al trenurilor de călători. În orarul 2009-2010 sunt prevăzute să circule peste 1.600 de trenuri dintre care aproape 300 de rang superior (InterCity, Rapid, Accelerat şi sezoniere) şi peste 1.300 trenuri de rang personal, dintre care circa 200 sunt interregionale (de lung parcurs).
În ceea ce priveşte orarul trenurilor care opresc în staţia CFR Brăila, din data de 13 decembrie sunt programate să circule 37 de trenuri dintre care 14 sunt de rang Personal, 17 de rang Accelerat , 4 Rapid şi 2 Intercity. În ceea ce priveşte legăturile cu Bucureştiul, noul mers al trenurilor pune la dispoziţie 15 trenuri cu menţiunea că o parte dintre ele au caracter sezonier sau nu circulă în weekend-uri, aşa cum apare şi la capitolul "Observaţii" în tabelul cu noul Mers al Trenurilor prin staţia CFR Brăila.
Important de menţionat este că broşura "Mersul trenurilor de Călători 2009-2010" va putea fi achiziţionată de la ghişeele staţiilor şi agenţiilor CFR din toată ţara. De asemenea, noul mers al trenurilor va fi disponibil şi pe internet, la www.cfr.ro. În ediţia tipărită a cotidianului "Obiectiv - Vocea Brăilei" de astăzi găsiţi tabelele expicite cu orarul de garare al trenurilor în staţiile Brăila, Barboşi şi Făurei. * acesta intră în vigoare duminică, 13 decembrie * broşura "Mersul trenurilor de Călători 2009-2010" va putea fi achiziţionată de la ghişeele staţiilor şi agenţiilor CFR din toată ţara *
Conducerea companiei CFR Călători a anunţat că, începând cu data de 13 decembrie, se pune în aplicare noul plan de mers al trenurilor de călători. În oraru