Negocierile de la Copenhaga pe marginea schimbarii climatice, desfasurate intens timp de sase zile, inainte de sosirea ministrilor si, ulterior, sefilor de state si guverne, sunt, previzibil, blocate pe falia tarilor bogate versus tarile sarace.
Ceea ce trebuia sa fie o negociere calma pe marginea unui proiect de intelegere de 176 de pagini, pentru a-l reduce la cateva pagini la timp pentru cele trei zile de negocieri politice la nivel inalt care incep pe 15 decembrie, s-a transformat intr-o cearta generalizata.
Tarile in curs de dezvoltare au reactionat cu furie dupa ce presa internationala a pus mana pe un proiect de intelegere care ar acorda mai multa putere tarilor bogate, ar marginaliza ONU si ar abandona complet protocolul de la Kyoto.
Mai mult, documentul negociat in secret de Marea Britanie, SUA si Danemarca, ar impune limite inegale pentru emisiile de carbon pentru tarile dezvoltate si nedezvoltate, adica oamenii din tarile bogate si-ar permite sa emita aproape de doua ori mai multe gaze poluante decat cei din tarile sarace.
Practic, proiectul celor trei tari ar abandona protocolul de la Kyoto, al carui principiu de baza este ca tarile bogate, care au emis majoritatea substantelor poluatoare, ar trebui sa se angajeze ferm si serios sa reduca emisiile de gaze de sera, in vreme ce tarile sarace nu sunt obligate sa ia vreo actiune.
Toate aceste proiectii ale tarilor bogate (de notat ca UE nu si-a stabilit deocamdata o pozitie unitara, desi se lauda ca ar conduce in ceea ce priveste atitudinea pro-mediu), nu fac decat sa le coalizeze pe statele sarace. Statele insulare si cele sarace din Africa, vazand ca sunt vulnerabile in fata impactului incalzirii globale dar si agresivitatii statelor mari, s-au coalizat asadar la Copenhaga, cerand o intelegere clara, mai serioasa decat Protocolul de la Kyoto.
