Puţini sunt emigranţii care ajung în ţara adoptivă să-şi facă meseria pentru care s-au pregătit în ţara de baştină. Am fi tentaţi să le zicem norocoşi, dar n-ar fi adevărat. Sunt doar perseverenţi (cu accente de încăpăţânare), ambiţioşi şi cu nervii tari. Dar sunt şi foarte fericiţi când vine ziua în care se trezesc şi pleacă la "serviciul" pentru care şi-au tocit coatele în şcoală, care le place şi pe care au visat că-l pot face şi în altă ţară, în altă limbă, în altă viaţă.

În urmă cu nu foarte mulţi ani, Claudia Motea era o tânără actriţă din România, ajunsă la un moment dat la New York cu "Danaidele", în regia lui Silviu Purcărete. S-a îndrăgostit la prima vedere de America şi nu a mai vrut să se întoarcă în ţară. S-a încăpăţânat să rămână pe continentul nord-american, în oraşul London din Canada, chiar dacă nu ştia o boabă de engleză. Şi a rămas, ca emigrant legal. A învăţat încetul cu încetul să vorbească şi să scrie în engleză, a lucrat ca babysitter, vânzătoare, menajeră. Dar nu i-a ieşit niciodată din inimă teatrul. "Mă duceam să văd piese în engleză, deşi nu ştiam limba. Râdeam când vedeam spectatorii râzând, mă întristam când ei se întristau. Am trăit multe momente dificile până m-am adaptat", povesteşte Claudia. Într-o bună zi, a reuşit să se angajeze la un teatru pe post de om care face publicitate spectacolelor, dar a făcut de toate: de la strângere de fonduri, până la asistenţă pentru actori. Unul dintre producătorii din acest teatru i-a oferit "şansa" de a citi un scenariu scris de româncă în limba engleză. "Never Another Girl Like Me" a ajuns rapid un succes. Claudia Motea era deopotrivă scenarist, producător şi actriţă, în fapt one woman show, întruchipând vreo nouă personaje de-a lungul piesei. La scurt timp, au apărut patru premii importante obţinute la London One-Act Festival: cea mai bună actriţă, cel mai bun scenariu, cea mai b