Democrația de tip dâmbovițean nu ne lasă să trăim și ne-afundă în sărăcie cu fiecare ciclu electoral. Alegerile prezidențiale din 2009 au adus deja pagube enorme României, nu prin rezultatul lor, cât prin consecințele anterioare. Ruperea coaliției PSD-PDL, înainte de a trece prin Parlament legislația cerută de FMI și bugetul pe 2010, este gestul cel mai iresponsabil ce se putea face în dauna românilor, indiferent din cauza cui s-a produs. Ligheanul cu apă rece în care Traian Băsescu îndemna partidele să-și bage picioarele a fost ignorat. Mințile au rămas înfierbântate, iar rezultatul strâns a declanșat un soi de război româno-român. Când am scris cerând pe Voxpublica o lămurire doctrinară privind dreapta și stânga, pornind de la primele declarații ale PDL-iștilor cum că votul românilor a fost majoritar de dreapta, amicul Rogozanu a scris un text în al cărui titlu murea de râs. Nu știu dacă mai râde și azi, când colegii de dezbatere cu spaime moscovite îi dau în cap cu scenarii strategice americane…, deși, săracul, a mărturisit că a votat cu Băsescu.

Revenind la situația prezentă, evident fiind că reconcilierea cerută de Traian Băsescu mai are puțin și se transformă în vendetă, avem de ales între un guvern cu susținere parlamentară rezultat al unei trădări sau al oportunismului, sau alegeri anticipate. Ambele variante conduc într-o măsură mai mică sau mai mare la lipsa impulsului politic necesar pentru ieșirea economiei din marasm. Și va fi cumplit. Soluția ideală ar fi fost un guvern condus de Mugur Isărescu, dacă acesta n–ar fi refuzat, iar Traian Băsescu n-ar fi dezmințit că i-a propus. Ceea ce mi se pare cu adevărat înspăimântător, este nu doar perspectiva imediată, ci faptul că în 2012 vom avea din nou alegeri. Din această cauză sunt adeptul necondiționat al alegerilor anticipate. Chiar dacă acestea vor avea consecințe economice dramatice pe termen sc