Analistii economici dezbat in aceasta perioada daca economia globala are nevoie de inca o doza substantiala de stimuli fiscali, avand in vedere mai ales rata inacceptabil de mare a somajului la nivel mondial si perspectivele sumbre ce se intrevad in viitor.
In SUA, pachetul de stimuli din februarie ce a pompat in economie 787 de miliarde de dolari a fost o masura de urgenta necesara la criza ce lovise atat de puternic. Ar fi putut fi chiar si mai mult atunci, insa orice masura asemanatoare acum nu se poate dovedi decat extrem de riscanta, considera Bruce Bartlett, intr-un articol din Forbes.
Economia a iesit din Marea Depresiune doar prin consumul masiv provocat de cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Insa lumea a invatat o lectie gresita din aceasta bucata de istorie. S-a ajuns sa se creada ca stimulii fiscali sunt raspunsul pentru orice cadere economica.
Rezultatul ar fi, in cele din urma, o stagflatie asemanatoare celei din anii 1970. Si istoria se va repeta daca nu exista prudenta si nu se evita suprafolosirea politicilor fiscale de acest gen, masuri ce isi gasesc justificarea doar in circumstante extreme.
Dupa Marea Depresiune, era de inteles ca economistii sa faca orice pentru a se asigura ca un asemenea dezastru nu se mai repeta, mai ales ca existau multe teorii conform carora criza va reveni imediat dupa ce bunastarea temporara se va sfarsi.
In SUA, Congresul a asigurat stabilitatea pietei locurilor de munca prin Codul Muncii, in 1946. Astfel, Guvernul SUA trebuia sa se asigure ca o alta Depresiune nu se va mai repeta si ca vor exista locuri de munca pentru fiecare american.
Desi nu exista nicio "instructiune" exacta in legatura cu modul in care se vor atinge aceste obiective, singurul principiu enuntat atunci a fost cel al lui John Maynard Keynes. El a spus ca atunci cand consumul populatiei
