Următoarea reprezentaţie a acestui spectacol va avea loc la data de 10 ianuarie 2010. Marele actor, care pe 14 decembrie 2009, va împlini vârsta de 91 de ani, a fost din nou pe scenă, în această dimineaţă, în rolul principal din “Egoistul”, spectacol la care semnează şi regia.
Maestrul Beligan face în “Egoistul” un mare rol de comedie, interpretându-l pe scriitorul Leon Saint-Pe, un om pe care toţi cei apropiaţi, care îl asaltează, cerându-i bani sau favoruri îl consideră, când sunt refuzaţi, “un egoist”. Piesa este ultima creaţie a dramaturgului francez Jean Anouilh, scrisă în 1981 şi se bazează pe autobiografia autorului, înfăţişând viziunea acestuia, uşor cinică, asupra lumii contemporane.
Un rol care i se potriveşte “mănuşă”
Scriitorul Leon Saint-Pe se află în amurgul vieţii şi are o familie numeroasă. O soţie interesată şi manipulatoare, două fete şi un băiat, fără pic de dragoste, leneşi şi fără scrupule, la care se mai adaugă o amantă profitoare şi un prieten din copilărie mereu în criză de bani. În acest anturaj, Leon este vânat pentru banii şi relaţiile sale, ceea ce îi produce un sentiment de dezgust pe care îl exprimă ironic şi mereu îndeajuns de subtil, astfel încât asaltul la care îl supun “cei dragi”, pare de neoprit.
Temperamentul flegmatic, calm, introspectiv, uman şi lucid al lui Sain-Pe a câştigat simpatia maestrului Beligan care şi-a descoperit multe afinităţi personale cu filosofia de viaţă a acestui personaj. Pentru că, aşa cum a declarat, rolul i s-a potrivit “mănuşă”, de parcă ar fi fost scris pentru el, maestrul Beligan, a tradus şi adaptat această piesă, pe care a regizat-o şi continuă şă o joace, cu cea mai mare păcere.
Succesul piesei este excepţional, atât datorită dialogurilor pline de umor fin si spumos, cât şi distribuţiei din care fac parte Damian Crâşmaru, Simona Bondoc, Medeea Marinescu, Lamia Beligan, Tom