Într-o Românie cândva umbrită de silutea unui regim diabolic, în care comuniştii cu legitimaţie se fereau să intre în biserici pentru a-şi creştina copiii sau pentru a-şi uni destinele în faţa lui Dumnezeu, paşii l-au purtat pe preotul Vasile Palade pe drumul străinătăţii. Vaticanul i-a netezit calea spre Bruxelles, Belgia, unde l-a trimis la o bursă. De atunci au trecut trei decenii şi părintele continuă să propovăduiască numele Domnului într-o catedrală ridicată acum o jumătate de secol.
Povestea părintelui Palade izvorăşte dintr-un trecut care niciodată nu va fi prea departe pentru el, aşa cum îi place prelatului să spună privindu- te cu ochi blânzi, dar ageri şi sclipitori. “A fost ca ieri. Nu am cum să uit când am plecat de acasă. Era în 1979. Vaticanul m-a trimis aici. Curentul ecumenic, dintr- astea... De ce nu m-am întors? Asta e o poveste care a rămas acolo, la Burdujeni, Suceava, unde aveam parohie...”, se rotogolesc molcom cuvintele din gura preotului român.
De atunci au trecut 30 de ani bătuţi pe muchie şi părintele Palade, om la 65 de ani, paroh al Bisericii Buna Vestire din Bruxelles, s-a contopit perfect cu pământul şi cu tradiţiile ţării de adopţie, în care şi-a trăit jumătate din viaţă. Îşi ţine slujbele în Catedrala St. Catherine, un lăcaş bisericesc ale cărui ziduri impunătoare, lipite parcă de cer, respiră istorie de mai bine o jumătate de secol. “Când am venit aici, în Belgia, slujeam pentru 700 de români.
Acum, biserica asta, pe care o ţinem cum numai noi ştim, e plină în fiecare zi, iar la sărbătorile mari vin mii de oameni. Poliţia chiar face cordon şi ne protejează. De ani buni, noi, românii, ne ţinem slujbele la Catedrala St. Catherine, în centrul vechi al oraşului, unde belgienii ne-au dat un colţişor al nostru. Aici botezăm, aici cununăm, aici ne plângem morţii şi ne rugăm pen
