Psihologii ştiu că e greu să nu te contagiezi de starea de moment a mulţimii în care te afli.
Dintre toate momentele trecutului lor glorios, cel al Revoluţiei de la 1789 oferă francezilor prilejul de a alcătui veritabile parade de Figuri glorioase. Până şi un elev, auzind de Revoluţia franceză, se gândeşte, automat, la Honoré-Gabriel Mirabeau, la Georges Jacques Danton, la Jean-Paul Marat, la Maximillien Marie Isidore de Robespierre, la Camille Desmoulins. Fiecăruia dintre cei înscrişi azi în galeria oficială a Revoluţiei franceze i se atribuie, dintre toate momentele, unul, care-l defineşte.
Danton, unul dintre cei mai mari actori ai sângerosului spectacol revoluţionar, reclamă şi el mai multe momente memorabile. E greu să alegi între Îndrăzneală, iar îndrăzneala, mereu îndrăzneală, din discursul ţinut la 2 septembrie 1792 la tribuna Adunării Naţionale legislative, Patria nu se ia pe tălpile pantofilor, când află că Robespierre îi pregăteşte ghilotinarea, sau cel dinaintea morţii, când îi spune călăului Samson să-i arate mulţimii ţeasta retezată, deoarece merită. Salutare tuturor acestor eroi consemnaţi de Istorie, răsfăţaţi de aceasta cu notorietate!
Eu însă voi propune pentru această Galerie un nume despre care - sunt sigur - doar cunoscătorii în amănunt ai Revoluţiei franceze vor fi auzit.
E vorba de un cetăţean, ca să ne exprimăm în termenii Revoluţiei, pe numele său Joseph Martin-Dauch. Ce-a făcut respectivul de merită să-l proclamăm erou? La 20 iunie 1789, alungaţi din sala unde se ţineau şedinţele Stărilor Generale, reprezentanţii Stării a treia, deja constituiţi în Adunare Naţională, găsesc în cele din urmă sala Jeu de Paume.
Jean-Joseph Mounier propune deputaţilor să jure solemn că nu se vor despărţi până când nu vor da Franţei o Constituţie. Abatele Emmanuel-Joseph Sieyès se grăbeşte să-l redacteze. Suit pe o masă, preşedintele
