Campania noastră „Istoria românilor, altfel”, desfăşurată în perioada 30 noiembrie – 11 decembrie, a ajuns acum la final. Sursa: Agerpres
În ultimele două săptămâni, evz.ro v-a prezentat câteva episoade din istoria românilor pe care vocile specialiştilor au încercat să le pună într-o altă lumină decât cea binecunoscută a unui fals patriotism care pune între paranteze adevărul istoric.
Seria a debutat cu un articol despre aurul dacilor, urmat de alte două dedicate celei mai puţin cunoscute perioade din istoria noastră: mileniul întunecat dintre secolele IV – XIII.
A doua săptămână v-a adus în prim plan două dintre personajele-simbol ale trecutului, Vlad Ţepeş şi Mihai Viteazul, şi s-a încheiat cu un articol despre domnitorii fanarioţi care, influenţaţi de spiritul iluminismului, au încercat să realizeze câteva reforme în spaţiul românesc.
CITIŢI ŞI:
Fanarioţii care au reformat ţările române
Mihai Viteazul, al doilea unificator al ţărilor române
Vlad Ţepeş, între domn şi monstru sadic
Primul stat românesc, întemeiat de un cuman
Golul de 1.000 de ani din istoria românilor, mit sau adevăr?
România fără Transilvania, o cale evitată de istorie
Aurul dacilor, de la legende la braconieri