Acum vreo cinci ani, mă cunoscusem pur întâmplător, la o conferinţă de presă, cu o fată din Basarabia. Blondă, cu ţâţe tari-pepenoase şi privire blând-albastră, arăta a moldoveancă de peste Prut clasică. Lucra la un ziar din Chişinău şi venise printr-un schimb de experienţă, pentru şase luni, la un cotidian din Bucureşti.

Hora Unirii

O chema Lilia, avea tată rus şi mamă româncă. Studiase filozofia la Moscova, de unde avea amintiri despre puciul din 1991, cu Boris Elţîn cocoţat pe o tanchetă zbierând printr-o portavoce. La vreo patru ore după ce ne cunoscuserăm, nu-mi mai venea să-i zic "soră de peste Prut", fiindcă ar fi sunat a incest. Ajunsesem la mine acasă, unde am jucat, în mai multe reprize, "Hora Unirii" într-o variantă specială. Lilia dovedea o poftă debordantă de sex şi o rezistenţă fenomenală la alcool. Turna în ea hectolitri de tărie, făcea carcalete cu bere şi nu cădea. Mă prindeam că s-a ameţit doar când amesteca în ce spunea mai multe cuvinte ruseşti decât în mod obişnuit. Mi-a povestit că se obişnuise aşa din timpul manifestaţiilor din faţa Dumei de Stat din Moscova, la care participase în studenţie. Cică acolo lumea bea, dar trebuia să te menţii relativ treaz, ca să poţi fugi atunci când apar trupele speciale OMON. Am avut o relaţie fructuoasă cu Lili vreme de aproximativ două luni. E adevărat, era destul de obositor. În timpul partidei, voia întotdeauna "Mai tarie!". La nici trei minute după ce terminam, auzeam un "Mai vrieau!" spus cu patos, ca un vers dintr-o poezie a patriotului Grigore Vieru. Se apropia Crăciunul şi m-a anunţat că trebuie să plece la Chişinău, să-şi vadă părinţii şi mai ales "bunielul", de 82 de ani, la care ţinea foarte mult. M-a întrebat ce să-mi aducă de acasă. Ştiam de existenţa unei votci ucrainene foarte gustoase, cu ardei iute macerat în interiorul sticlei. I-am dat o sumă destul de mare de bani şi am