Gavril Ţărmure, "Ţ", cum îi spun cu tandreţe prietenii, e unul dintre oamenii dragi, cu care din vreme în vreme mă cert rău de tot. Ultima oară s-a întâmplat anul trecut în sala de expoziţii de la Cărtureşti, când preţ de vreo oră am crezut că despărţirea e inevitabilă, imperioasă şi definitivă. Atunci am avut o singură părere de rău. Că în cei aproape zece ani de prietenie straşnică, nu m-am învrednicit să ajung de nici un Crăciun la Căianu Mare.

Atunci se strâng toţi fraţii acasă. Acasă la badea Pavăl şi mama Savetă, acasă împreună cei opt fraţi Ţărmure, fii rătăcitori prin marile cetăţi ale Ardealului, acasă cu colinde şi poveşti, cu amintiri, cu întâmplări, cu întâlniri, cu despărţiri, acasă la Căianu Mare, cum mare i-a fost întâiul gând al tatălui lor imediat după nuntă: "De-oi ave copii, pă tăţi îi port la şcoală să-i fac domni". Şi i-a dat Dumnezeu opt copii lui badea Pavăl, şi pe toţi i-a purtat la şcoli înalte, prin anii '80 patru dintre ei erau studenţi în oraşe diferite, iar el, ţăranul mândru din Căianu Mare, îi vizita pe fiecare în parte, le aducea mâncare de la mama Savetă, le cumpăra cărţi, le era şi ţărmul şi marea. El, ţăranul mândru din Căian, călător şi povestaş, ultimul boştinar adevărat din sat, cu palme mari şi aspre, ştia că stă în puterea lui "să-i facă domni" pe cei opt copii ai săi. Ştia că ei oricum sunt cei mai buni, că vor fi învingători, cum şi el e un învingător, el, care luni de zile pe an cutreieră toată ţara, pentru a aduna boştina (reziduuri de faguri), pe care o aduce acasă, o topeşte, o presează, o preschimbă în calupuri parfumate de ceară, apoi porneşte din nou la drum, în marile oraşe de astă data, să vândă ceara, să aibă bani să-şi poată ţine copiii în şcoli.

Din boştinărit

Şi acum fiii lui sunt profesori, avocaţi, medici, arheologi. Gavril e muzician. "Pe cel mic (Călin) am vrut să-l fac popă,