CFR a cîştigat fără emoţie ultima reprezentaţie a sezonului în faţa unor moldoveni absenţi de pe teren
Clujul şi-a redescoperit bucuria de a juca tocmai cînd s-a tras cortina peste prima parte a sezonului. Cu o echipă cîrpită, Mulţescu a asistat neputincios cum elevii săi abia pot respira în faţa unui tăvălug vişiniu, care i-a mitraliat defensiva din primele minute.
Voleul lui Dubarbier a deschis programul ocaziilor la poarta lui Lipitor (6), continuat apoi cu ratările lui Traore (8, 11), un preambul pentru golul lui Yssouf Kone. Defensiva Ceahlăului a lăsat garda jos, iar ivorianul n-a iertat (21). Ce a urmat? O cascadă de şuturi şi reluări ale clujenilor spre buturile unor oaspeţi incapabili să iasă din jumătatea proprie, care l-au întins pe un Peskovici îngheţat abia pe finalul primei reprize (42, 43).
Nici pauza nu a schimbat nimic din imaginea unui masacru ofensiv al gazdelor. În doar 6 minute, CFR şi-a asigurat cea mai lejeră victorie din tur. Kone l-a ţintit pe portar (51), secondat de Cadu, care a nimerit transversala (53), acolada fiind închisă de şutul ivorianului lîngă bară (57), după o deviere ideală a căpitanului feroviarilor. Ceahlăul a terminat în genunchi, cerşind practic finalul unui meci în care a fost numărată de cîteva ori.
"A fost clară diferenţa de valoare şi de putere dintre cele două echipe. Scorul a fost rezonabil pentru noi"
Gigi Mulţescu, antrenor Ceahlăul
"Sînt bucuros pentru rezultat şi mulţumit de munca echipei, de modul cum s-au comportat jucătorii mei"
Andrea Mandorlini, antrenor CFR Cluj
"Ieftinim biletele"
Preşedintele Iuliu Mureşan s-a declarat dezamăgit de faptul că la meciul de aseară n-au fost mai mult de 2.500 de spectatori, un record negativ de asistenţă pentru clubul din Gruia. "E trist că nu mai vine lumea la stadio