In showbiz, te poţi face remarcat nu numai prin talent, ci şi prin scandal. E cazul multor vedete, care au ţinut cap de afiş anul acesta prin războaiele purtate cu rivale ori rivali, colaboratori, ex-soţi ori părinţi.
Iată, azi, cateva dintre cele mai răsunătoare. Aşteptăm să ne spuneţi voi care merită locul I cu coroniţă şi titulatura de "ţigăneala anului".
Mihaela Rădulescu, atac la Elan Schwartzenberg
La începutul anului, Mihaela Rădulescu l-a acuzat pe Elan Schwartzenberg (foto dreapta), de care a divorţat în octombrie 2008, că a înşelat- o în timpul căsniciei, în propria casă. Iar în luna mai, a declarat în revista Marie Claire că fostul soţ “trăia în orgii sexuale” şi “consuma din producţia locală de curve”. La numai câteva luni, diva a revenit la sentimente mai bune şi, cum spune o vorbă din popor, “a pupat unde-a scuipat”, mutându-se la Monaco, în casa lui Elan, şi acceptând să trăiască regeşte, pe banii lui.
Monica Columbeanu , certuri pe bandă rulantă
Columbeanca n-a avut un an prea bun. Întâi, fostul ei impresar, Antonello de Genarro, a spus că Monica i-ar fi oferit servicii sexuale când a fost în Italia. Tot el a făcut- o “imbecilă”. Apoi, în vară, a intrat în război cu Oana Zăvoranu, care a făcut-o nesimţită şi a dat-o afară din emisiunea ei. Nici nu s-a stins bine acest scandal, că Moni a aterizat în altul: fostul ei protector din Bacău, Dinu Damaschin, a lansat ipoteza că el ar fi tatăl biologic al vedetei, nu Emil Gabor.
Nici Irinel nu i-a făcut viaţa mai uşoară Monicăi, după ce “s-a dat” la Mariana Roşca, o ieşeancă de 30 de ani, într-un club de noapte. “M-a sărutat la subraţ” şi “Mi-a spus că vrea să facem dragoste”, a dezvăluit pentru Libertatea Mariana, supranumită “blonda lui Iri”.
NIcoleta Luciu, forţată de tatăl beat să cheme poliţia
Nicoleta a s