Duminica turului doi a fost clipa de glorie a primarilor din comunele şi micile oraşe ale ţării, momentul de triumf pentru aceşti păstori care îşi mână alegătorii la secţie ca vitele la păscut.

Primarii de la ţară devin pentru o zi actori principali ai exerciţiului democratic la scară naţională. Par făcuţi pentru asta, unii au pumnul greu, vocea impunătoare, alţii înjură birjăreşte dar toţi înţeleg un şmen doar din priviri. Nu pun întrebări inutile, nu comentează în front, sunt inexpresivi, neimpresionabili şi ţi-ar vinde-o şi pe mama pentru victoria partidului.

Sunt vătafii democraţiei, cea mai meschină specie umană, mari tartori în propriile comune, unde nimeni nu le suflă-n faţă, dar care devin căţeluşi umili când dau ochii cu şefii de la Centru. Această dublă personalitate deschide zăgazul şuvoiului de aberaţii electorale din România. Primarii de la ţară, prin excesul de atribuţii raportat la deficitul de fonduri, au devenit în ultimii ani pure arme electorale fără nicio altă întrebuinţare.

În sens electoral, 2.700 de primari ţin în mâinilor lor câteva milioane de voturi şi revin cam 1.800 de buletine pe umerii fiecăruia. Nu vi se pare cam prea mare responsabilitatea? 90% din primăriile comunale sunt sarcofage în care suflete pierdute privesc în gol lângă ceştile de cafea.

Primăriile sunt puţin spus subfinanţate, practic şi-au pierdut sensul de-a fi. 15 ani şi-au găsit rostul, a trebuit împărţit pământul şi au făcut-o în lungi şedinţe de comisii, dar acum acest proces s-a încheiat. Investiţiile în infrastructură presupun proiecte care îi depăşesc pe cei mai mulţi primari. Cei mai mulţi nu înţeleg terminologia de bază a unei finanţări europene, toată treaba se aranjează la nivelurile de sus. Teoretic, ei fac lobby, dar pentru asta trebuie să-şi tot vopsească penele, în funcţie de cine iese şef la Judeţ. E o parodi