Pe lângă teatrul strădaniilor din Giuleşti sălăşluieşte un personaj la fel de burlesc precum cel din desenele animate cu Pinocchio în rolul principal.
Îl cheamă Copos, dar are caracteristicile marionetei din lemn. Dacă acel Pinocchio a fost însufleţit de mâna maestrului Geppetto, al nostru, care face mai mult teatru ca actorii de la Odeon, este creatura mâinii comuniste. De pe vremea când era activist al tineretului crescut sub pulpana ceauşistă.
De-acolo şi de-atunci a învăţat meşteşugul sforăriilor. Ca ucenic al lui Ion Iliescu, nu şi-a uitat înclinaţia spre farsă nici după Revoluţie. Vorba aceea: cu ce deprinderi porneşti din tinereţe, cu acelea rămâi şi „fascinezi” mai târziu. În timp, nasul i s-a alungit de la atâtea minciunele, servite şi oral, şi scris, dar şi pe la cofetăriile sale.
Arta lui e să se tânguie şi să promită, să-şi zăpăcească partenerii de afaceri. Aşa a procedat cu Taher la începutul anilor ’90, când şi-a deschis lanţul de cofetării, ţepuindu-l cu neplata unor aparate de aer condiţionat, ulterior avea să-l tragă în piept şi cu vânzarea Rapidului.
În general, i-a ars la buzunare pe toţi antrenorii care i-au trecut pragul. Pe unii dintre ei, cum ar fi Mircea Rednic, i-a readus în Giuleşti pentru a-i păcăli din nou. Ăsta îi este vicleşugul: să-l convingă, de exemplu, pe Răzvan Lucescu să aducă bani de-acasă pentru a le da jucătorilor.
Acum, Copos l-a fermecat cu sforăriile sale şi pe Lutz Stache. Şi lui i-a zis că îi va ceda acţiunile de la Rapid: „Pentru un euro i le dau. Un euro, un euro!”. Îl văd deja pe Copos pe scena sorţii cumplite de la Odeon, cum stă în spatele altor marionete de carton, Taher şi Stache, şi cum le dirijează silenţios în faţa publicului, trăgând, ca un profesionist desăvârşit, de sforile răstignirii.
Iar ei, neputincioşi şi slabi, dovedin du-şi e