Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Revelion în casa contelui Dracula

Publicat in Adevarul, duminică 13 decembrie 2009 ·

Pentru 500 de euro, oricine poate să ciocnească în noaptea dintre ani o cupă de şampanie în vestitul castel de la Bran. Vizitatorii vor petrece noaptea dintre ani chiar în castel. Dineul festiv va fi organizat în salonul Reginei Maria, iar mâncarea va fi servită în vase „regale“.

Oferta pentru petrecerea dintre ani de la castel este limitată. Doar 30 de excentrici vor putea să petreacă aici. Administratorii castelului le promit musafirilor că vor avea parte de o seară unică, organizată până în cele mai mici amănunte.

„Vrem să reconstituim atmosfera regală. Pentru cei care vin la Castel de Revelion, pregătim o noapte de neuitat, cu un meniu exclusivist şi o atmosferă unică. Masa festivă va fi pregătită într-unul dintre saloanele castelului.

Musafirii noştri vor avea acces nelimitat în tot castelul, chiar şi în zonele care sunt închise vizitatorilor", a declarat Alexandru Priscu, director de PR şi Marketing al Castelului Bran.

Dans în salonul Reginei Maria

Turiştii care aleg să întâmpine 2010 în reşedinţa regală vor începe petrecerea în jurul orei 21.00. Aceştia vor fi aşteptaţi cu un cocktail party inedit, care va avea loc în curtea castelului. Va urma un tur al monumentului, iar la etajul al patrulea al clădirii va fi amplasat un bar cu cele mai fine băuturi.

Petrecerea propriu-zisă va avea loc chiar în salonul Reginei Maria. Organizatorii spun că din meniu nu vor lipsi trufele şi caviarul. Invitaţii vor mânca din farfurii de porţelan, cu tacâmuri de argint şi vor bea şampanie din pahare de cristal, cu ornamente din metale nobile. Întreaga noapte, turiştii vor avea acces nelimitat în toate încăperile castelului.

Aceştia vor putea petrece oriunde vor dori, în funcţie de preferinţele pe care le au. Organizatorii se gândesc să le ofere şi un concert special, însă ţin ca acesta să rămână o surpriză, până la final. Întreg festinul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 10 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 5 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 4 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 5 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°