Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Căsnicii trăite printre pumni şi palme: anual, peste 200 de femei sunt abuzate "oficial" de soţi

Publicat in Adevarul, duminică 13 decembrie 2009 ·

În fiecare an, sute de femei din Galaţi sunt abuzate fizic, psihic şi sexual de bărbaţii cu care convieţuiescTeama de a o lua de la capăt, dar şi ruşinea faţă de vecini, determină femeile agresate să sufere în tăcere, în loc să ceară sprinul autorităţilor

De cele mai multe ori, violenţa în familie apare din cauza alcoolului consumat de soţ şi a neajunsurilor. Un exemplu elocvent în acest sens este povestea tristă a Lilianei M, care din nefericire, a cunoscut din plin violenţa sălbatică.

Problemele femeii au apărut în urmă cu patru ani. De atunci, a suportat cu stoicism violenţa soţului ei. Liliana a îndurat cât a putut şi, în cele din urmă, şi-a făcut curaj şi a cerut ajutorul Primăriei, care a îndrumat-o către Centrul de primire a femeilor abuzate. De şase luni, Liliana şi cei trei copii ai săi trăiesc în Centru.

Zilnic, încearcă să o ia de la capăt. Cicatricele încă se mai cunosc. „Bărbatul era foarte violent. Din cauza băuturii şi a lipsei banilor, au început să apară neînţelegerile. Mă bătea şi vorbea urât. Nu am mai suportat şi am cerut ajutorul Primăriei. Casa era a părinţilor lui. Eu nu aveam niciun drept, deoarece nu am fost căsătoriţi cu acte”, ne-a povestit femeia.

Alcoolul, factorul declanşator

Situaţia femeiii maltratate de soţ este cunoscută şi de Protecţia Copilului. Majoritatea cazurilor provin din familii dezorganizate şi în general au la bază relaţii de concubinaj.

„Anul acesta, am asistat 50 de victime ale violenţei în familie. În realitate, sunt însă mult mai multe. În mediul urban, oamenii au mai lesne acces la informaţie şi în general ştiu că pot cere ajutor autorităţilor. În mediu rural, femeile sunt mai puţin informate”, ne-a spus purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţia Copilului, Tania Calcan.

Un fenomen care ia amploare sunt problemele sexuale ale soţilo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 9 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 7 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

SUA pregătesc un nou pachet de ajutor de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

Mediafax acum 8 ore
SUA vor anunţa pe 24 mai un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, conform AP. Pachetul va include rachete pentru sistemele HIMARS, precum şi proiectile de artilerie de 155 mm şi 105 mm.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 10 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 8 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 13 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 7 ore
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

13°
vin.

13°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°