"Daca te prind ca esti poet, te rup in patru bucati si te dau la caini de mancare si la gaini si ce mai ramane din tine dau la cersetori" - o asa amenintare ar face pe oricine sa ia cuvintele, silabele, literele si fiecare semn de punctuatie si sa le inchida binisor intr-un cufar unde niciodata, nicicum, sa nu existe conditiile necesare formarii vreunui vers.
Alta scapare nu ar exista. Sau poate... Daca am inlocui cuvintele cu necuvinte, silabele cu nori, literele cu roua si am pune si putina nemurire, nu ar semana cu nimic. Ar aduce poate doar cu un inger...un inger blond, ar aduce cu Nichita Stanescu.
Citatul de la inceput sunt cuvintele pe care Tatiana Stanescu i le-a spus micului Nichi atunci cand acesta i-a recitat primele sale versuri. Insa nicio amenintare nu avea sa-l opreasca pe acesta sa adune cioburi multicolore pentru a le uni in ceea ce avea sa fie opera unuia dintre cei mai mari poeti.
A crezut in el, a crezut in ceea ce avea de impartasit lumii si a crezut in talentul sau nemarginit. A stiut ca ceea ce va spune va schimba intru totul lumea, chiar si doar pentru o secunda, acea secunda in care stelele stralucesc mai tare pentru a lumina visele pietrelor.
"Daca nu as crede in mesajul meu literar, nu as scrie, pur si simplu nu as scrie. Si e o falsa modestie sa spui 'eu scriu pentru ca iubesc poezia, dar nu prea stiu daca am talent, daca n-am talent...' Eu cred foarte mult in talentul si in vocatia mea. Pentru asta mi-am jertfit intreaga mea existenta, ca sa adaug cu o picatura in plus sensibilitatii contemporane o formulare mai noua, mai adecvata...", spunea Stanescu intr-un interviu.
Si a adaugat o cascada coplesitoare de emotie, culoare, dragoste, sunet, a dat cuvantului forme nemaistiute pana la el.
Acum 26 de ani s-a stins poetul, insa, pana la urma, acesta nici nu a existat. A e
