Un amic neamt imi marturisea acum doi ani ca cel mai mult in viata l-a ajutat ”consilierul pentru dezvoltare personala” pe care-l consultase in ultimul an de facultate. Consilierul il sfatuise ca pana pe la 25-26 de ani sa vada Europa si sa lucreze part-time pe domeniul lui (legat de sociologie) iar apoi sa se apuce mai serios de munca. Desigur, un sfat de bun simt, dar oare cine ti-l poate da coerent in Romania ? Sistemul romanesc de invatamant se bazeaza exclusiv pe praguri. Asta n-ar fi chiar o problema : majoritatea sistemelor de invatamant merg pe sistemul pragurilor, din pacate nu la acelasi nivel. Examenele care marcheaza pragul asta sau ”urmatoarea treapta” ar trebui sa urmeze o logica naturala, evolutiva. La noi in schimb, lipsa de orientare a profesorilor si lipsa instructorilor aduce aceste treceri la rangul de obsesie. La gradinita aveam educatoare care erau la propriu obsedate de a ne invata sa scriem pentru ”la scoala”. Spre finalul claselor primare profesorii bagau in noi materie pe cat posibil. De ce ? Pai in gimnaziu era clar ca va fi nasol si ca trebuie sa ne pregatim. Am fost suficient de norocos sa nu prind examen pentru ”clasa a cincea”. In gimnaziu obsesia principala era examenul de Capacitate pentru care incepea nebunia inca din clasa a saptea. Profesorii nu ne puteau oferi alta informatie decat ca liceul urma sa fie ”greu” si ‘’specializat” ceea ce evident nu s-a intamplat. In liceu incepea obsesia facultatii, a BAC-ului si examenului de admitere inca de prin clasa a zecea. Cu mici exceptii , facultatea nu ofera insa perspectiva pragului. Cum masteratul este devalorizat in ochii multora, apare ceea ce am numit ”anomie postuniversitara”, o lipsa a valorilor si perspectivelor dupa incheierea facultatii. Unii prefera sa-si incheie studiile in afara pentru experienta (mai mult umana decat academica) dobandita. Totusi, problema apare de multe