Mircea Geoană n-a putut ajunge nici măcar preşedinte al voturilor nule.
La ora la care scriu, Curtea Constituţională încă nu a luat decizia privind validarea, invalidarea sau continuarea investigaţiei privind fraudarea alegerilor prezidenţiale. Însă un anume paragraf din legea privind alegerea preşedintelui aşază Curtea Constituţională într-un cerc vicios, din care nu poate ieşi dacă vrea să respecte toare rigorile legii. Este vorba de alineatul 3 din articolul 24: „Cererea (de anulare a scrutinului - n.m.) poate fi admisă numai dacă cel care a sesizat nu este implicat în producerea fraudei".
PSD susţine că a formulat cinci capete de cerere privind fraudarea alegerilor: renumărarea voturilor nule, identificarea votului multiplu, depistarea votului în fals, turismul electoral şi mita electorală.
Judecătorii constituţionali au aprobat investigarea doar a primului dintre ele, legat de voturile nule. Spre deosebire de celelalte patru, acesta este singurul în care se poate identifica nu doar amploarea, ci şi sensul presupusei fraude. Adică: dacă în sacii cu buletine nule s-ar fi găsit numai buletine valide în favoarea lui Mircea Geoană, s-ar fi putut spune că Traian Băsescu a fraudat alegerile.
Iar dacă amploarea fraudei s-ar fi ridicat măcar la 70.049 de asemenea buletine, cu unul mai mult decât ecartul dintre cei doi, Curtea Constituţională putea cere nu doar refacerea scrutinului, ci chiar proclamarea lui Mircea Geoană ca preşedinte. Biroul Electoral Central a executat însă numărătoarea şi a arătat că Mircea Geoană n-a putut ajunge nici măcar preşedinte al voturilor nule: 1.260 dintre acestea au revenit la Băsescu şi 987 la Geoană.
Dacă admitem că cele 2.247 de voturi nule ce au fost revalidate au fost fraudă, atunci devine limpede că şi Mircea Geoană a fost implicat în producerea acesteia, ba încă mai abitir decât Traian Băsesc
