Cine mai are amintiri încă vii din perioada dinainte de 89, cunoaşte, cu siguranţă, semnificaţiile expresiei ”nu mişca nimeni în front”. Pentru ceilalţi, explicaţia este simplă: îngrădirea libertăţii, încătuşare spirituală şi fizică. Sursa: Dan Badea
Comuniştii, mai ales cei din ”Epoca de Aur”, nu agreau niciun fel de manifestare care să poată degenera în revoltă, care să deştepte conştiinţe şi să pună în pericol unul dintre sistemele comuniste care se dorea o copie fidelă a modelului chinezesc. Într-un asemenea context, singurele adunări ”autorizate” erau cozile interminabile pentru achiziţionarea produselor de bază, spectacolele omagiale şi întrunirile de partid.
Nu se putea pune problema exprimării nemulţumirii în mod public şi, cu atât mai puţin, a mitingurilor şi manifestaţiilor de orice fel.
Mineriadele comunismului
Cu toate acestea, deşi deloc mediatizate, cu stricteţe ascunse de către cei aflaşi la putere, veştile despre revolte ale unor grupuri de români circulau cu repeziciune. Astfel, în octombrie 1981, cei mai privilegiaţi muncitori ai ţării, minerii din Motru, s-au revoltat. Era ce-a de-a doua mişcare de protest de amploare a ortacilor, după marea grevă de pe Valea Jiului, din 1977.
Iubiţi de Ceauşescu pentru că munca lor aducea ţării un profit imens, minerii de la Motru s-au revoltat. Pentru că munca în mină este grea, iar condiţiile erau aproape rudimentare, conducerea de la Bucureşti avea grijă ca minerilor să nu le lipsească cel puţin hrana zilnică. Astfel, oraşul Motru devenise un adevărat ”corn al abundenţei” pentru români dimprejur şi nu numai, care veneau în număr tot mai mare să se aprovizioneze din magazinele din oraş.
Însă această stare ”de bine” nu a durat prea mult. Autorităţile s-au sesizat şi au dat imediat un decret prin care era limitat consumul de pâine la 40
