Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa locală de jocuri video, pierdută în ceaţa crizei

Publicat in Curierul, luni 14 decembrie 2009 ·

Estimările marilor retaileri din acest sector indică un volum ridicat al vânzărilor, dar nu şi ca valoare

Sumele cheltuite pe aceste produse au scăzut pachetele promoţionale, fiind mult mai căutate

Piaţa locală de jocuri video se află într-o situaţie ambiguă, previziunile de început de an par a nu fi împlinite, sunt de părere cei de la Diverta, în timp ce liderul pieţei Best Distribution spune că piaţa a crescut calculând propriile vânzări şi cota de piaţă pe care o ocupă. "La începutul anului s-a estimat o piaţă în creştere de la 13 milioane euro în 2008, la 16 milioane euro în 2009. Industria de produse media în ansamblu miza pe creşteri datorită limitării posibilităţilor de "entertainment" a oamenilor, pe faptul că în timpul liber clienţii vor fi nevoiţi să găsească modalităţi de a se distra acasă. Însă, realitatea pe piaţa de jocuri video este alta. Din punctul de vedere al retailerilor, au scăzut în acest an, vânzările fiind afectate de criza economică. În Diverta s-a înregistrat o scădere de 20% pentru 2009, însă fiind în sezonul cadourilor pentru Sărbătorile de iarnă, sperăm să mai recuperăm din aceasta scădere", a declarat, pentru Curierul Naţional, Corina Radu, coordonator achiziţii media, al Diverta.

Reprezentanţii liderului pieţei este însă de părere că aceasta a crescut în acest an, dar nu dă date concrete despre creştere ca sumă sau volum. "Nu deţinem date în ceea ce priveşte ceilalţi jucători din piaţă, dar având în vedere că Best Distribution reprezintă 60-70%, am putea spune că piaţa a prezentat o creştere, analizând vânzările noastre. Vânzările Best au crescut cu 30% şi ne aşteptăm la o creştere asemănătoare şi pentru 2010", a spus pentru Curierul Naţional, Andreea Puşcaş, reprezentant al diviziei de marketing din cadrul Best Distribution.

Diverta confirmă o posibilă creştere a volumului pentru acest an

@N_P

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 32 minute
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 51 minute
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Donald Trump dă în judecată Wall Street Journal pentru cazul Epstein şi cere 10 miliarde de dolari

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a dat vineri în judecată Wall Street Journal şi proprietarii acestuia, inclusiv pe Rupert Murdoch, şi cere daune de cel puţin 10 miliarde de dolari, din cauza artic

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 8 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 9 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°