Cu doar câteva zile înainte de prăbuşirea „conducătorului iubit”, mii de români îi scriau, nebănuind că, fulgerător, viaţa lor se va schimba radical. Sursa: Fototeca online a comunismului
România care a înfăptuit Revoluţia trăia în decembrie 1989 în paralel cu o altă Românie. Una săracă, nefericită, dar care încă mai credea în Ceauşescu şi care îi cerea ajutorul. Sute de români au trimis pe numele dictatorului Nicolae Ceauşescu sau pe al consoartei, Elena, cu câteva zile înainte de răsturnarea regimului comunist, scrisori de mulţumire sau „rugăminţi fierbinţi” pentru a li se rezolva probleme ce astăzi par uitate.
Era România care nu a bănuit vreo secundă ce avea să se petreacă şi care nu a vibrat decât târziu la momentul schimbării din decembrie.
Butelii şi „turnătorii”
Unii cetăţeni cereau de la „conducătorul iubit” lucruri elementare, ca butelii sau lemne de foc, făcând un tablou al greutăţilor care defineau finalul deceniului opt în România rafturilor goale.
Alţii îi aduceau omagii sau îşi „turnau” apropiaţii, creionând cealaltă faţă a unei ţări sărăcite: cea profund îndoctrinată. Toate se săvârşeau cu doar câteva zile înainte de Revoluţie, fără vreo brumă de ştiinţă că, în curând, lumea aceasta va claca.
Nimic nu a ştiut nici Liliana Timofte, muncitoare pe atunci la Filatura de In şi Cânepă, din Fălticeni, judeţul Suceava. I-a scris lui Ceauşescu, cu doar o săptămână înainte de căderea regimului, cu o rugminte: să-i dea o garsonieră. Răspunsul a venit prea târziu pentru ea, exact odată cu Revoluţia, în dimineaţa de 22 decembrie. De ajuns cât Liliana să privească dezamăgită, la televizor, cum o întreagă ţară striga de fericire.
„Evenimentul zilei” vă prezintă, la 20 de ani de la Revoluţie, o imagine ce lipseşte din manualele şcolare când se vorbeşte despre evenimentele din d
