Personalităţi ale vieţii culturale şi politice din România şi din fostul bloc comunist comemorează la Timişoara trecerea a 20 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989. Fostul preşedinte al Poloniei, Lech Walesa, va participa alături de bănăţenii la manifestările dedicate comemorării a 20 de ani de la Revoluţie. El va sosi mâine la Timişoara, la invitaţia europarlamentarului Laszlo Tokes, şi va participa la forumul organizat de fostul episcope reformat în memoria evenimentelor din decembrie 1989.
„20 de ani de la schimbarea de regim”
Acest forum face parte din seria de menifestări dedicate aniversării a 20 de ani de la căderea regimului comunist din România. Pe lângă Lech Walesa, invitaţi ai forumul sunt fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, fostul prim-ministru al Ungariei, preşedintele Fidesz, Orban Viktor, respectiv ultimul ministru de externe al RDG, Markus Meckel.
La ora 10:00, la Casa Adam Muller Guttenbrunn, va începe conferinţa internaţională „Luptând şi construind – Timişoara 1989. 20 de ani de la schimbarea de regim”, eveniment aflat sub înaltul patronaj al lui Jerzy Buzek (preşedintele Parlamentului European şi fondator al Solidarnost).
Vorbitorii – Gabriel Andreescu, Bakk Miklos, Becsey Zsolt, Deutsch Tamas, Smaranda Enache, Martonyi Janos, Florian Mihalcea, Nemeth Zsolt, Traian Orban, Pozsgay Imre, Szocs Geza, Daniel Vighi, Dinu Zamfirescu vor accentua prezentarea eforturilor comunităţii reformate, care sprijinită de celălalte comunităţi etnice şi religioase din Timişoara a reuşit să demoleze zidul tăcerii ridicat cu aproape cincizeci de ani în urmă de ideologia comunistă.
De la ora 16:00, în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara are loc partea a doua a forumului internaţional, la care vor vorbi Emil Constantinescu, Markus Meckel, Viktor Orban, Tokes Laszlo şi