Ratarea calificării în semifinale va duce la o retragere in corpore a mai multor jucătoare. La fel ca şi în fotbal, naţionala de handbal feminin riscă să se afunde în anonimat în următorii ani.
Cum sportivele cu vechi state se vor retrage, pentru echipa naţională ar putea urma o perioadă de declin. Asta pentru că din spate, în afara a două-trei jucătoare, nu vine nimic.
Obişnuită cu medaliile la competiţiile internaţionale rezervate diferitelor categorii de vârstă, România nu a mai cucerit o medalie la un turneu final din 2006, atunci când tricolorele cucereau bronzul la CM de tineret din Canada, cu o echipă din care făceau parte Cristina Neagu şi buna sa amică Patricia Vizitiu, ambele la Oltchim în prezent.
De atunci, România nu a urcat mai sus de locul 6 la niciunul dintre turneele finale ale campionatelor europene şi mondiale de junioare sau de tineret!
În acest context, nu mai este poate de mirare de ce Cristina Neagu (21 de ani) este singura handbalistă care a făcut pasul, în ultimii cinci ani, către marea performanţă dintre sutele de jucătoare care s-au perindat pe la loturile de junioare.
„Îmi pare că fetele din această generaţie frumoasă nu îşi încheie cariera cu o performanţă pe care o meritau pentru ce au făcut pentru handbalul românesc", a spus Radu Voina.
Nu avem un lider
În contextul retragerii jucătoarelor exponenţiale, există şi riscul ca naţionala să rămână fără un lider în vestiar. Deşi sunt două jucătoare de superclasă, Paula Ungureanu (29 de ani) şi Cristina Neagu (21 de ani) sunt firi introverite, care nu au capacitatea să motiveze echipa în momentele grele.
Oricum, cele două handbaliste, cărora li se alătură Valentina Ardean Elisei (27 de ani), accidentată pentru acest turneu, sunt singurele nume certe în jurul cărora se va crea noua echipă.
Meci doa