Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bianca Ioana Cristea, Celine Dion din Târgovişte

Publicat in Adevarul, luni 14 decembrie 2009 ·

La numai 16 ani, târgovişteanca se poate lăuda cu numeroase concerte, dar şi cu apariţii pe scenele de teatru. Ca voce, publicul consideră că are timbrul celebrei canadiene.

Bianca iubeşte muzica de la vârstă fragedă. La trei ani, ea a urcat pentru prima oară pe scenă, unde a cântat „Mociriţă”. „Îmi amintesc foarte puţin acea serbare, dar ştiu că-mi era teamă că o să uit cântecul. Mama, care era în primul rând, îmi şoptea”, povesteşte Bianca. Apoi, în primii ani de şcoală, micuţa s-a implicat în toate activităţile culturale. Că se făcea un bal, că se făcea o serbare sau se organiza un concurs, Bianca era prezentă pentru a încânta oamenii cu vocea ei plăcută. „Nu pot să descriu în cuvinte cum este să vezi o mulţime de oameni care te aplaudă şi strigă „biiiiiiiis!”, adaugă fata.

Participând la aceste baluri, Bianca a cunoscut mulţi oameni pasionaţi de muzică. Au urmat baluri în care tânăra nu a mai urcat singură pe scenă, ci împreună cu Silviu, un coleg de şcoală. „Cântam piesele artistei Celine Dion, pentru că foarte multă lume îmi spunea că mă apropii foarte mult de vocea ei. Lucrurile s-au schimbat în clasa a VII-a, când am început un proiect cu un coleg, foarte bun la orgă. Am renunţat la negativ şi melodiile noastre sunau mult mai bine”, povesteşte Bianca.

A intrat în lumea teatrului

Publicul o ajută şi să viseze spre o lume nouă, cea a teatrului. A făcut parte din trupa „Loisir”, unde a avut peste 10 spectacole într-un singur an. Făcea şi muzică, şi teatru, iar de cele mai multe ori le combina, urcând pe scenă ca actriţă care-şi punea în valoare vocea. Apoi, chiar dacă îi plăcea actoria, ea se gândea în continuare la o trupă de muzică, care să fie a ei. Talentul a fost moştenit de la tată, pe care l-a moştenit şi fratele său, Albert, pasionat de chitară. Pe lângă Albert şi Silviu, lângă Bianca a venit Adrian, toboşar şi chitari

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°