Licitaţia pentru auditarea şi expertizarea blocurilor care pot fi reabilitate termic prin programul guvernamental a fost suspendată în urma unei contestaţii.
Documentaţia de atribuire întocmită de funcţionarii Primăriei Craiova pentru licitaţia la expertizare, auditare şi proiectare a lucrărilor de reabilitare termică a fost croită pe genunchi. Atât de bine au transpus ei legislaţia în vigoare, încât nu mai contenesc să modifice documentaţia, la sesizările diverşilor posibili ofertanţi. Majoritatea consideră că multe dintre cerinţe sunt discriminatorii, iar unul dintre aceştia, nemulţumit de tratamentul aplicat de angajaţii primăriei, le-a contestat la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC). Pe cale de consecinţă, licitaţia se suspendă până la decizia CNSC.
„Noi am depus contestaţia la CNSC, chiar am fost sunaţi de acolo, pentru nişte lămuriri. Am transmis contestaţia şi autorităţii contractante, iar acum aşteptăm decizia CNSC“, a spus directorul general al firmei Cilas CF Braşov, Florea Crânguş. Acesta a ales calea arbitrajului pentru a obliga Primăria Craiova să modifice documentaţia de atribuire. Menţionăm că obiectul complet al licitaţiei, care expiră pe 6 ianuarie 2010, este contractarea serviciilor de expertizare, auditare, avizare şi proiectare a lucrărilor de reabilitare termică, printr-un acord-cadru de patru ani, cu o valoare de 6,7 milioane de lei (67 de miliarde de lei vechi). Pe parcursul acordului-cadru, primăria estimează pregătirea documentaţiei preliminare execuţiei lucrărilor pentru cel puţin 56 de blocuri şi pentru cel mult 175.
Calificativ contestat
Între cerinţele considerate nelegale şi de natură a restricţiona accesul ofertanţilor pe piaţă de către contestatarul Cilas CF Braşov se numără stabilirea din burtă a valorilor minimă şi maximă a unui contract similar executat de ofertanţi, î