„Textul pamfletului care mi-e atribuit nu mă compromite juridic, nici moral. Cel mult mă compromite ca scriitor. E motivul pentru care nu mă reped să spun că a fost fabricat în cadrul vreunei campanii de defăi mare a «intelectualilor lui Băsescu»”. Sursa: Mediafax
Acum câteva zile (de parcă alegerile astea de pomină aveau nevoie de încă o pată grotescă) a început să se răspândească rapid pe bloguri un pamflet numit „F...Vînt preşedinte”.
Pentru puţinii care nu l-au citit, e un text împotriva lui Geoană şi a PSD-ului care merge până la capăt în nota de vulgaritate prezentă încă din titlu. Până aici, nicio problemă. Internetul rabdă mult mai multe decât pagina scrisă. El e asemenea inconştientului uriaş pe care, apud Freud, călărim cu toţii: zona pulsiunilor celor mai obscure, a refulărilor şi defulărilor celor mai lipsite de autocenzură. Anonimatul acţionează aici ca un drog tare pentru cei care, oricum, ar comite orice infracţiune şi orice abuz dacă ar şti că scapă nepedepsiţi.
Un mic amănunt schimbă însă, cel puţin pentru mine, semnificaţia cazului de care vorbesc. Şi anume faptul că textul mi-a fost atribuit, că a circulat sub semnătura mea, deşi n-am niciun fel de legătură cu acest articol. Pe toate blogurile unde a apărut, el a fost precedat de un chapeau cu mereu acelaşi conţinut: „După ce-a scris celebrul pamflet «Baroane! » la adresa lui Adrian Nastase, în 2004, Mircea Cărtărescu revine cu «F... Vînt preşedinte»”.
Este vorba, prin urmare, despre un furt de identitate. E greu de înţeles pentru o minte normală de ce ar face cineva aşa ceva. Procedeul în sine e o cutie a Pandorei. Dincolo de faptul că el mă lezează pe mine în acest caz punctual, faptul în sine este înspăimântător. De-acum i se va putea atribui oricui orice în incontrolabilul (sau greu controlabilului) mediu electronic. Dacă nu se vor pune la punct
