După alegerea lui Băsescu, la sfârşitul lui 2004, societatea românească a fost zguduită din temelii. Trepidaţiile se resimt din plin chiar şi la cinci ani distanţă, adică azi. A fost un impact devastator când noul şef de stat a dat jos decorurile de carton de pe scena politică, lăsând să se vadă mizeria care s-a ascuns atâţia ani sub "normalitatea" şi "liniştea" dorită, de fapt impusă până atunci.
Deranjul i-a atins cumplit pe unii, încât şi astăzi încearcă să se răzbune, iar gălăgia pe care o fac nu mai conteneşte. Şi măcar de-ar fi numai vacarmul! Cert este că 2004 a însemnat schimbarea, dacă nu sfârşitul, bunului rulaj al afacerilor şi investiţiilor personale la nivel înalt, sub paravanul implicării până peste urechi în activităţi întru propăşirea ţării şi prosperităţii tuturor. Că doar asta înseamnă democraţie (ni s-a tot spus)! Dar cum rămâne cu nota de plată?
De exemplu, în primăvara lui 2007, pe motivul unei demonstraţii absolut democratice (cum altfel?!), preşedintele a fost suspendat timp de o lună, pentru ca apoi să se organizeze un referendum, încheiat cu rezultatul care oricum se ştia: trei sferturi din voturi în favoarea revenirii în fruntea ţării. Văcăroiu, cel care a asigurat interimatul de o lună, a fost premiat mai târziu cu şefia Curţii de Conturi. Dar cine a plătit toată această debandadă "democratică"? Câţi români ar fi rămas azi cu joburi dacă nu s-ar fi irosit banii aiurea?
Chiar şi în aceste zile s-au tocat banii aiurea, deşi acţiunile de campanie electorală au fost mult mai mici (excluzând comerţul cu voturi practicat de toată lumea la ţară). Menţinerea unui guvern fantomă la Palatul Victoria a echivalat cu ratarea câtorva tranşe de împrumut deja arvunite la FMI şi recurgerea la împrumuturi bancare. Bancherii au mirosit că guvernul e strâns cu uşa şi au refuzat titlurile de stat oferite de Ministerul Finanţelo
