* administratorul unei firme brăilene a comandat anvelope în valoare de aproape 1,5 miliarde lei şi a emis file CEC fără acoperire pentru plata acestora
* bărbatul de 39 de ani, domiciliat în Galaţi, a fost cercetat şi trimis în judecată pentru înşelăciune * ţeparul a mai fost condamnat de alte două instanţe pentru fapte de înşelăciune comise în acelaşi mod
Administratorul unei firme din Brăila a reuşit să ţepuiască cu aproape 1,5 miliade lei o societate din judeţul Ilfov, după ce a comandat anvelope de diferite tipuri şi a emis pentru plata acestora file CEC fără acoperire. Adrian Condreţ, în vârstă de 39 de ani, băcăuan la origine şi cu domiciliul în Galaţi, a ajuns în faţa instanţei, fiind cercetat şi trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Bărbatul a mai fost condamnat de alte două instanţe, tot pentru fapte de înşelăciune, însă nu a ajuns după gratii pentru că a reuşit să fugă peste hotare.
Potrivit anchetatorilor, în perioada 26 septembrie -19 octombrie 2006, cu intenţie şi scop fraudulos, Adrian Condreţ, în calitate de administrator al SC Emifan SRL Brăila, a indus în eroare reprezentanţii SC Pneurom SA, din judeţul Ilfov, achiziţionând anvelope în valoare de 132.425 lei, din care cel puţin o parte le-a valorificat imediat la preţuri mult mai mici, fără însă a achita vreo sumă firmei furnizoare. Astfel, în data de 26 septembrie 2006, firma ilfoveană, ce avea ca obiect de activitate comercializarea anvelopelor, a primit o comandă prin fax de la SC Emifan SRL Brăila, prin care se solicita achiziţionarea unui număr de 24 de anvelope de diverse tipuri, după care, au mai fost comandate prin telefon alte 8 anvelope. Administratorul firmei brăilene urma să facă plata bunurilor comandate prin filă CEC, în termen de 30 de zile de la întocmirea facturii de livrare. Societatea furnizoare a întocmit factură pentru cele 32 de