Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arest prelungit pentru Nicuşor Palici

Publicat in GAZETA de SUD, luni 14 decembrie 2009 ·

Nicuşor Palici, bărbatul care, pe 15 noiembrie, şi-a ucis prietena, după care a dus-o în coşciug într-un bar din Craiova, va petrece încă 30 de zile după gratii. Aceasta este decizia luată de Tribunalul Dolj vineri, când a admis propunerea de prelungire a arestului preventiv formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj în cazul inculpatului Nicuşor Palici.

În seara de duminică, 15 noiembrie, Palici a dus în barul „Cave“ de pe strada Desnăţui un coşciug în care se afla Florina Mihai, de 35 de ani, prietena sa. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au stabilit în urma cercetărilor că Florina a fost ucisă de Palici duminică dimineaţă, cel mai probabil în timp ce dormea, într-un apartament din blocul I 13, de pe strada Horia, în care cei doi locuiau cu chirie.

În urma necropsiei efectuată la IML Craiova, s-a stabilit că moartea femeii a fost violentă şi a survenit prin strangulare. Medicii legişti au mai stabilit că cele trei urme de înţepături care au fost descoperite pe toracele tinerei au fost făcute de Palici cu o foarfecă, pentru a scoate demonul din ea, după cum a mărturisit bărbatul la audieri. De altfel, după ce a fost reţinut, Nicuşor Palici a povestit în faţa procurorilor că şi-a ucis iubita pentru că intrase un demon în ea, dar şi ca aceasta să ajungă în rai, cu îngerii, înainte de venirea apocalipsei. Probele strânse de anchetatori în acest caz au fost suficiente pentru ca, pe 16 noiembrie, Palici să fie arestat preventiv pentru comiterea infracţiunii de omor. Prelungirea duratei arestării preventive s-a judecat vineri, la Tribunalul Dolj, inculpatul fiind adus de la Spitalul Penitenciar Jilava, unde a fost transferat pentru a fi expertizat psihiatric. Judecătorii doljeni au admis propunerea de prelungire a arestului preventiv formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi au dispus prelungirea duratei măsurii

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 3 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 3 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 46 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 9 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 11 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 2 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 8 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Vremea

București
acum

18°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°