Un fost economist, vorbitor cursiv de engleză, se adăposteşte de 13 ani în gara din Constanţa. În spatele fiecărui număr sec din stastistici cu oameni fără adăpost se ascunde o poveste tristă. Nu s-au născut pe stradă, însă dramele personale i-au târât pe drumuri.

Emil Rădulescu a avut o familie, un loc de muncă şi un acoperiş deasupra capului, dar le-a pierdut pe toate în doar câteva luni. La 57 de ani, el are o poveste de viaţă cutremurătoare. Îşi aminteşte cum a început declinul pentru el. „Mi-au murit părinţii, am pierdut două case şi am ajuns pe străzi“, spune bărbatul. Şi-a pierdut întâi tatăl şi apoi mama, la o diferenţă de doi ani.

Singurătate în doi

Stă retras în gara din Constanţa şi încearcă să-şi încălzească mâinile în mănuşile rupte. Din când în când, îşi face drum printer călători, sprijinit de un baston şi de Aurica, o femeie de 53 de ani. Cu ea îşi împarte zilele, printre miile de oameni care au trecut prin gara constănţeană.

Poliţiştii sunt obişnuiţi cu el

Povesteşte întâmplări din viaţa lui oricui vrea să-l asculte. Spune că vorbeşte fluent patru limbi străine, iar uşurinţa cu care se exprimă şi pronunţia în limba engleză ar face invidios orice tânăr cu pretenţii. Poliţiştii feroviari îl cunosc de 13 ani şi cunosc pe de rost povestea omului fără casă. „Acesta este a 13-a iarnă în care nea Emil vine aici. E bun şi milos cu ceilalţi, le dă bani altora când are“, spune poliţistul Cristian Dicanu, agentul şef adjunct din Gara Constanţa. Nea Emil priveşte trist spre trenul care stă să plece şi îşi frământă mâinile, încercând să se încălzească. În ciuda frigului de afară, doar o pereche de pantaloni subţiri îi acoperă picioarele, iar prin încălţămintea de vară simte temperaturile scăzute din fiecare iarnă.

Călători iritaţi şi vagabonzi bătuţi

Călătorii se plâng de mirosul pe care oamenii străzii îl emană. Cu toate