Cred că mai apare la televizor din inerţia vreunui contract de prestări servicii. Altfel, rolul lui penibil şi trist s-a încheiat. A pierdut postul de furnizor oficial de otravă în dezbateri tv. Parazitarea tocşourilor s-a cam încheiat, oricum, nu avea nimic de zis, repeta nişte fraze golite de sens, cu ura uscată deja în cuvinte. Jalnic personaj. Acum ar trebui să-şi găsească şi omul ceva de lucru. De pildă, la biroul lui Năstase, cel care a determinat arestarea sa în afacerea armaghedonică. Pe ce post? Pe post de garant că regimul Năstase nu a fost dictatorial, cum s-a tot spus. Căci, ar zice Ciuvică, ce dovadă mai bună aveţi decît asta, eu, arestatul în plină stradă, stau acum la biroul celui care a dat ordinul şi-i lustruiesc imaginea?! Era democraţie în regimul Năstase. Acum e o dictatură de prost gust, ar continua el, eu vorbesc împotriva regimului de cinci ani, împotriva preşedintelui ţării, şi nu mă arestează! E dictatură, clar!
Pentru comentarii, ca de obicei, vă aştept la mine pe blog.
Cred că mai apare la televizor din inerţia vreunui contract de prestări servicii. Altfel, rolul lui penibil şi trist s-a încheiat. A pierdut postul de furnizor oficial de otravă în dezbateri tv. Parazitarea tocşourilor s-a cam încheiat, oricum, nu avea nimic de zis, repeta nişte fraze golite de sens, cu ura uscată deja în cuvinte. Jalnic personaj. Acum ar trebui să-şi găsească şi omul ceva de lucru. De pildă, la biroul lui Năstase, cel care a determinat arestarea sa în afacerea armaghedonică. Pe ce post? Pe post de garant că regimul Năstase nu a fost dictatorial, cum s-a tot spus. Căci, ar zice Ciuvică, ce dovadă mai bună aveţi decît asta, eu, arestatul în plină stradă, stau acum la biroul celui care a dat ordinul şi-i lustruiesc imaginea?! Era democraţie în regimul Năstase. Acum e o dictatură de prost gust, ar continua el, eu vorbesc împotriva regimului de c