Deşi autorităţile de la Bucureşti declarau că proiectul de buget pe 2010 este gata, acesta trebuie să primească undă verde de la finanţatorii externi. Puţine lucruri se ştiu despre viitorul buget: o creştere economică de 0,5% şi un curs de schimb de 4,25 lei pentru un euro. Datele ar putea fi însă altele după plecarea FMI.
Nimic fără FMI pare a fi motto-ul după care se ghidează autorităţile în luarea deciziilor economice.
În speranţa că vor elibera cât mai repede cea de-a treia tranşă din împrumutul extern, decidenţii de la Bucureşti au solicitat o misiune tehnică a Fondului, care să fie consultată la elaborarea proiectului de buget pe 2010.
Aceasta a început, ieri, discuţiile cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe, care vor dura trei zile.
Optimism interimar
Teoretic, această consultare trebuia încheiată încă din vară, însă criza politică a prelungit fundamentarea bugetului pe cifrele convenite la ultima evaluare a Fondului.
De atunci, datele macroeconomice s-au schimbat. Iniţial, cursul de schimb mediu luat în calcul la fundamentarea bugetului era de 4,20 lei pentru un euro. Ulterior, acesta s-a modificat la 4,25 lei pentru un euro.
Şeful Executivului demis elimină posibilitatea ca banii să vină în luna decembrie.
„Este puţin probabil să primim până la sfârşitul anului a treia tranşă din împrumut, dar sunt şanse foarte mari ca în ianuarie să primim cel puţin una dintre tranşe, dacă nu amândouă", a spus Boc.
Oficialul a precizat că există bani pentru cheltuielile bugetare din luna decembrie şi ianuarie. Ce nu a mai amintit Emil Boc este că aceşti bani vin din împrumuturile luate, săptămână de săptămână, de Ministerul de Finanţe de la băncile interne, la o dobândă de trei ori mai mare decât cea la care vine finanţarea de la FMI.
La rândul său, ministrul interimar al Finanţelor, Gheorghe Pogea, consi