Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Politica vacilor

Publicat in Vox Publica, luni 14 decembrie 2009 ·

Din clasa a V-a până în clasa a XII-a am făcut zilnic naveta. Mergeam la şcoala din cel mai apropiat oraş cu nişte autobuze vechi, aglomerate şi urât mirositoare. Vara erau incubatoare pe roţi şi iarna congelatoare. Rareori, însă, mă indispuneau cei opt kilometri care despăreţeau satul meu de oraşul în care studiam. Exceptând zilele în care nimeream să stau în picioare, înghesuit de vreun moş certat cu igiena, monotonia satelor îi permitea minţii mele să zburde liberă. Alteori, timpul trecea mai repede, vrăjit de preocuparea mea de a-mi găsi inspiraţia în ochii vreunei domnişoare. Când ajungeam acasă, de obicei pe la 14:30, întram tiptil în casă ca să nu mă audă tata şi să mă pună la treabă. Săream gardul pentru că poarta scârţâia. Mă duceam la bucătărie să mănânc şi apoi o tuleam în camera mea unde dormeam o oră înainte de mă apuca de citit. Uneori, când tata era acasă, imediat ce mă aşezam în pat îl auzeam strigând din curte: “Florin!”. Ştiam că nu mai am scăpare. Răspundeam la apel şi făceam o mutră de parcă tocmai aş fi fost trezit din mormânt. “Ce note ai luat astăzi?” mă întreba tata, iar eu nu îi spuneam decât notele mai mari de 8 care deveniseră tot mai rare de la o vreme. “Hai du-te să stai cu vacile vreo două ceasuri că n-au ce mânca în povain!”, venea pe urmă replica lui. Îmbufnat şi nemulţumit de soarta mea, care îmi părea din cale-afară de crudă, îmi luam la subraţ o carte şi dicţionarul explicativ şcolar şi mergeam să stau cu vacile. Păzeam vacile în albia unui pârâu care se varsă în Crişul Repede. Acolo, la capătul parcelelor noastre, tata închiriase o păşune plină de arini, sălcii şi brusturi. Eu dezlegam animalele, îmi făceam un culcuş în iarbă şi începeam să citesc. De obicei citeam tot ce nimeream. Crescând cu două surori mai mari, bine sfătuite în domeniul literaturii, ajungeam să citesc de multe ori cărţi pe care altfel nu le-aş fi citit la vârst

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 44 minute
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 5 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 11 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 12 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 9 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 3 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 8 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Alegeri anticipate în Germania, după ce președintele a dizolvat Parlamentul

Libertatea acum 4 ore
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a dizolvat, astăzi, camera inferioară a parlamentului ţării şi a stabilit data alegerilor legislative anticipate pentru 23 februarie, după prăbuşirea coaliţiei tripartite a cancelarului Olaf Scholz, relate

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-4°
sâm.

-4°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°