Programele de tip „proms“ sunt prezente tot mai des pe scenele noastre de concert. În Bucureşti există la ora actuală două mari orchestre simfonice oficiale: Filarmonica „George Enescu“ şi Orchestra Naţională Radio. Privind, în luna decembrie 2009, mulţimea de afişe din centrul Bucureştiului, impresia este însă una diferită.

Paradoxal, atunci când se iveşte finanţare privată pentru evenimente de (şi cu) muzică clasică, se apelează la alte "nume", mai precis la alte două orchestre - Bucharest Symphonic Pops şi Orchestra Naţională de Tineret.

Privind cu atenţie, în secţiune, vom descoperi că o bună parte dintre membrii acestora din urmă sunt angajaţii sau colaboratorii permanenţi ai primelor două. Nimic nefiresc până aici, pentru că stimularea reciprocă între sistemul public şi cel privat, chiar colaborarea dintre acestea, ar trebui să fie în vremurile noastre, după toate indiciile, cheia succesului.

Publicul care vine la concerte-eveniment precum cel numit „Proms of Delight" (care se suprapune cu concertul de Crăciun oferit de o bancă renumită, preocupată de viaţa culturală) este altul decât cel al stagiunilor şi are o componentă "white collar" aproape inexistentă în publicul de abonaţi (cu totul firesc, cât timp la ora actuală bilete prin internet nu se pot cumpăra la concertele niciuneia dintre orchestrele oficiale amintite mai sus).

Pe de altă parte, o altă diferenţă este aceea că ne referim la un public de invitaţi, care nu investeşte în acest scop nici măcar suma modică aferentă unui abonat pentru un concert de stagiune (sumă ce corespunde preţului unei fripturi - fără garnitură - la un restaurant bucureştean, în cazul celor mai scumpe dintre bilete).

Cheia educării unui nou public

Am ascultat cele două orchestre pe care le putem considera "private" (oricum, formule nepermanente) în câteva momente din concertele susţinute sub va