Ministerul Sănătăţii alocă 120.000 de euro pentru transplant. Direcţia de Sănătate Publică Botoşani a anunţat ieri familia fetei că Guvernul va finanţa operaţia pe care tânăra din Răuseni o va face în Austria.
O veste neaşteptată i-a luminat ieri chipul Ceraselei Mihovici, tânăra de 19 ani, din Răuseni, care suferă de o boală pulmonară gravă.
Pe faţa celei ce în urmă cu o lună se citea resemnarea, a aparut un zâmbet larg. Cerasela şi mama sa, Alexandrina Mihovici, au primit cea mai frumoasă veste: Ministerul Sănătăţii a aprobat finanţarea tratamentului în străinătate pentru fiica ei, 19 ani, bolnavă de fibroză pulmonară idiopatică.
„Am primit cel mai frumos dar de Crăciun. Nu mi-a venit să cred când mi-a spus mama că am primit finanţarea. Am crezut că glumeşte. Vă multumesc mult, tuturor! Mi-au fost foarte multe persoane alături, fără de care nu aş fi reuşit“, a declarat Cerasela Mihovici, radiind de fericire.
Se caută donator
Cerasela Mihovici respiră doar cu ajutorul unui aparat, plămânii funcţionând la o capacitate de doar 13%. Singura salvare a tinerei este un transplant pulmonar în străinătate, operaţie care ajunge la 120.000 de euro. Luna trecută, fata a fost consultată de cei mai buni medici dintr-o clinică din Viena, iar în urma consultaţiei, tânăra a fost acceptată pentru transplant.
„Noi aveam în cont 60.000 de euro de la o altă persoană care din motive personale a preferat să nu mai facă tratamentul în străinătate şi am informat Ministerul Sănătăţii de acest aspect. Am primit adresă de la minister, în care se spune că tânăra din Răuseni va primi diferenţa până la 120.000 de euro“, a declarat medicul Dumitriţa Mihailovici, coordonatorul Serviciului de Programe din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Botoşani. Practic, toţi banii necesari transplantului vor fi asiguraţi de Ministerul