Nu mă interesează acum felul în care vor arăta aliniamentele politice din România în următorii cinci ani. Pentru că nu ştiu nici ce se va întâmpla săptămâna viitoare.
Poporul a ales. A făcut-o în număr mare, ceea ce e foarte bine. Deşi victoria lui Traian Băsescu e mică, ea nu e mai puţin victorie. Ea repune în ecuaţie mult invocatul popor, de partea roşie, cât şi de cea portocalie a eşichierului nostru cromatic. Ei bine, poporul e din nou al lui Traian Băsescu. Aşa-i jocul democratic.
Poporul a dezavuat alianţa PSD-PNL. A acceptat redimensionarea parlamentului şi unicameralizarea lui. Foarte bine. Asta face ca alianţa anti-PD-L să trebuiască să dea un pas înapoi. Tot pentru popor. Parlamentul va fi de acum vinovat pentru amânarea formării guvernului, nu preşedintele. Dacă îşi respectă sloganul revoluţia bunului simţ , PNL şi PSD trebuie să valideze repede un prim-ministru şi să grăbească formarea unui nou guvern. Dacă tot s-au însărcinat cu unitatea românilor, atunci să facă bine s-o realizeze.
Televiziunile mogulilor trebuie să se reorienteze. Realitatea TV a ieşit mai bine din campanie, dar Antena 3 s-a acoperit de ruşine în duminica alegerilor. Vadim Tudor, în poziţie de prim-solist, lângă Petre Roman şi Victor Ciorbea, cu Gabi Firea în centru, a fost cea mai jalnică echipă promoţională pe care am văzut-o vreodată şi cel mai disperat gest făcut de o instituţie a cărei menire este să difuzeze ştiri şi să informeze telespectatorii. Fără să fiu susţinătorul lui Traian Băsescu, cred că pentru emisiunea electorală vadimistă de duminică seara, postul Antena 3 ar trebui suspendat temporar.
Nu celebrez vreo victorie acum. Suntem departe, cred, de revoluţia portocalie din 2004. Guvernul Boc a dat dovadă de incompetenţă. Războiul lui Băsescu cu mogulii nu poate fi dus în stradă. Există instituţii pentru lupta cu oligarhia. Ele trebuie să-ş