Toţi cei care l-au cunoscut pe Chivu Stoica (1908-1975) au fost unanimi în certitudinea că "fusese sinucis". Ultima sa soţie are argumente convingătoare că amintirile lui Chivu despre Doftana i-au fost fatale. Printre asistenţii din umbră ai tragicului deznodământ, doamna Maria Manolescu-Chivu şi-i aminteşte pe Ion Mihai Pacepa şi pe "nepoata Elenei Ceauşescu". Pe-atunci, generalul era sfetnic de încredere, negustor de bijuterii şi strălucit manager al "chimistei" de carieră mondială.
NU ERA CHIVU OMUL SĂ SE SINUCIDĂ!
Aceasta a fost opinia celor care l-au cunoscut din aproape. "Bon viveur" şi om dintr-o bucată, fără vocaţie pentru reflecţii conceptuale şi tendinţe introspective, Chivu Stoica făcuse carieră ca ilegalist cu ani mulţi de închisoare şi om de încredere al lui Gheorghiu-Dej. Se născuse într-un sat din Buzău, într-o familie săracă, cu 11 copii. Calificat cazangiu la Atelierele CFR Griviţa Bucureşti, intrase acolo în contact cu o celulă comunistă. Din 1933 şi până în 1944 i-a cunoscut în închisori pe bonzii partidului. Fusese cineva când Ceauşescu era abia începător!
În "alegerea" lui Ceauşescu din 1965, votul lui Chivu a contat greu, fiindu-i ulterior recompensat cu funcţia de preşedinte al Consiliului de Stat. Căci "democratul" pe atunci Ceauşescu preluase din moştenirea defunctului Dej doar cârma partidului. După doi ani s-a răzgândit. Deposedat de prima funcţie în stat, Chivu a rămas în conducerea CC cu responsabilitatea Colegiului Central de Partid.
Între timp, toţi "baronii" lui Dej fuseseră daţi la o parte. Pretextând abateri de la "morala socialistă", Ceauşescu i-a înlocuit cu oameni noi. Fostul prim-ministru Maurer se pensionase în 1974, după un grav accident de maşină. Dintre foştii camarazi de Doftana rămăsese doar Chivu.
În 17 februarie 1975 vestea sinuciderii lui Chivu Stoica a stup
