Fostul procuror miliar Romeo Bălan, care i-a trimis în judecată pe generalii acuzaţi de măcelul de la Timişoara din 1989, rupe tăcerea pentru prima dată după 20 de ani. El spune că declaraţiile generalilor Chiţac şi Stănculescu date imediat după revoluţie se contrazic cu cele date în timpul urmăririi penale şi al procesului, în urma căruia au ajuns să fie condamnaţi la închisoare pentru crimele armatei din 1989 de la Timişoara.
Generalul Romeo Bălan, care a ieşit la pensie în urmă cu un an, a vorbit pentru prima dată public pentru „Adevărul”, despre soarta generalilor Mihai Chiţac şi Victor Atanasie Stănculescu, pe care i-a anchetat pentru crimele armatei comise la Timişoara înainte de căderea regimului Ceauşescu.
„Generalii trebuie să îşi execute pedeapsa”
Bălan îi consideră responsabili de măcel pe generalii care s-au implicat activ în reprimarea revoltei de la Timişoara, înainte de 22 decembrie. „Nu mă interesează dacă fac puşcărie la 80 sau 90 de ani. La un viol, dacă trei violează şi al patrulea asistă, e considerat complice. Generalii au făcut parte din acel comandament de reprimare a revoltei de la Timişoara. Chiar dacă asistau la deciziile luate, erau responsabili. Dar ei au dat ordine clare, care au dus la moartea a zeci de timişoreni”, a mai spus procurorul. Generalul Bălan spune că în timpul anchetei, când generalii au fost acuzaţi de crimele de la Revoluţie, generalii Chiţac şi Stănculescu au fost reţinuţi în declaraţii. „În primul dosar, cel din anii 90 de la Timişoara, generalii Chiţac, Stănculescu şi Guşă au fost martori. Ei au fost foarte largi în declaraţii atunci. Ulteriror, când ei s-au transformat din martori în acuzaţi, au dat declaraţii care se contrazic cu primele”, a mai spus procurorul Romeo Bălan.
Generalii s-au contrazis în declaraţii
Procurorul Bălan spune că generalii erau obligaţi să plătească mai d