COMUNICAT DE PRESĂ
Titus Corlăţean, Preşedintele Comisiei pentru politică externă din Senat, a participat în perioada 10-12 decembrie curent, la Sankt Petersburg, la Conferinţa internaţională cu tema: „Parteneriatul Estic: Provocare sau o nouă platformă de cooperare pentru Federaţia Rusă”.
La conferinţă au participat invitaţi din Suedia, Germania, Polonia, Danemarca, Turcia şi România.
Senatorul român a fost vorbitor principal – “speaker” în cadrul primului set de discuţii referitor la percepţia despre politica de vecinătate a UE şi Parteneriatul Estic.
În cadrul intervenţiei sale, Titus Corlăţean a pledat pentru respectarea deciziei suverane a celor şase state vizate de Parteneriatul Estic al Uniunii Europene, decizie care ar presupune, în funcţie de progresele fiecărui stat, încheierea unor acorduri de asociere la Uniunea Europeană precum şi a unor acorduri privind zona economică de liber schimb şi flexibilizarea sau liberalizarea regimului de vize.
De asemenea, Preşedintele Comisiei pentru politică externă a reiterat sprijinul pe care ţara noastră îl acordă statelor din regiune care doresc o viitoare integrare în UE, punând accent pe continuarea sprijinirii aspiraţiilor europene ale Republicii Moldova.
Titus Corlăţean a avut un schimb de replici cu unii reprezentanţi ai Federaţiei Ruse care au acuzat România că ar fi oferit adăpost, cetăţenie şi statutul de senator unui terorist – Ilie Ilaşcu, după conflictul transnistrean. Aceiaşi reprezentanţi au acuzat România de „probleme la frontiera” cu Republica Moldova şi Ucraina şi au relansat vechile teorii legate de Transilvania, Titus Corlăţean dând replica corespunzătoare.
Senatorul român a respins toate aceste alegaţii şi acuze nefondate precizând că aşa zisele argumente menţionate anterior au fost examinate de CEDO în procesul intentat de membrii grupului Ilaşcu Federa