Concertul Extraordinar de Crăciun, organizat în week-end-ul trecut la Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgovişte de către Primăria Municipiului Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Arhiepiscopia Târgoviştei a încântat publicul. Ropotele de aplauze au răsunat atât în sală, cât şi în Piaţa centrală, unde au fost amplasate ecranele uriaşe pentru a-i încânta şi pe târgoviştenii care nu au apucat bilete la concert.
Personalităţi ale lumii cultural-artistice, precum Eugen Simion, Iurie Darie, Anca Pandrea sau Maria Buză, dar şi reprezentanţi ai misiunilor diplomatice în România, printre care şi consulul Spaniei, au răspuns afirmativ invitaţiei edilului de a participa la acest eveniment.
Recitalul, susţinut în premieră în localitate de doi dintre soliştii Orchestrei Imperiale din Viena, soprana Isabel Marxgut şi tenorul Pablo Cameselle, a fost acompaniat de Filarmonica Muntenia şi a cuprins arii celebre incluse în repertoriul tradiţional al concertelor de gen din Viena. Dincolo de programul muzical al serii, organizatorii au reuşit să introducă publicul în atmosfera de Sărbători vieneză în ciuda problemelor organizatorice care au apărut înaintea recitalului. În spiritul promovării tinerilor artişti, Primăria Târgovişte a dat şansa scenografei Sorana Topa să realizeze decorurile pentru acest eveniment, dar acestea nu au fost livrate la timp, ceea ce a dus inclusiv la întârzierea repetiţiilor necesare sincronizării artiştilor din Viena cu Filarmonica Muntenia. În aceste condiţii, succesul extraordinar al concertului produs pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Târgovişte s-a datorat exclusiv lecţiei de profesionalism date de Isabel Marxgut şi Pablo Cameselle, pe de o parte, dar şi unor târgovişteni inimoşi, precum Felix Goldbach, unul dintre membrii fondatori ai Filarmonicii Muntenia.
Primarul Municipiului Târgovişte, Gabriel Boriga, a de