Ninsoarea şi vremea rea au îngreunat circulaţia rutieră în toată ţara. Din cauza zăpezii multe drumuri au fost blocate, iar un tir a care a deraiat pe Autostrada Bucureşti Piteşti, a blocat traficul. Vremea rea a perturbat şi circulaţia feroviară. Din cauza macazelor îngheţate, în această dimineaţă, trenul Bucureşti-Arad a avut o întârziere de 150 de minute, trenul Craiova-Târgu Jiu, una de 90 de minute, iar trenul Rovinari-Petroşani a întârziat 30 de minute.
Meteorologii au anunţat cod galben de viscol şi ninsoare de astăzi, orele 12.00 până pe 17 decembrie. În această perioadă va ninge în toată ţara, astfel că stratul de zăpadă va creşte considerabil în aproape toate regiunile îngreunând sau chiar blocând traficul pe unele drumuri.
În Bucureşti, prima zăpadă a pus traficul pe avarie, mai multe artere fiind blocate
Două trenuri au fost oprite, trenul accelerat Bucureşti-Arad a fost blocat în halta Budieni, în jurul orei 5.00, din cauza problemelor determinate de un macaz îngheţat. Problemele respective au fost remediate în jurul orei 7.00, între timp fiind întârziat cu o oră şi un tren personal ce face legătura între Craiova şi Târgu Jiu, care nu a avut pe unde să circule până la deblocarea liniei.
Pe DN2 Buzău-Brăila, un microbuz de pasageri a derapat şi s-a izbit de un pom de pe marginea drumului.
În judeţul Argeş, în cele câteva ore de ninsoare s-au produs deja peste 100 de tamponări.
Se aşteaptă intensificări ale vântului, iar cantităţile de precipitaţii vor depăşi 25 de litri pe metru pătrat în unele regiuni. Viscolul a dat peste cap traficul din toată ţara.Cinci auto-vehicule au fost înzăpezite în cursul dimineţii la Valea Câmpului pentru că drumarii au intervenit târziu cu antiderapant.
În Capitală din cauza viscolului şi a zăpezii se circulă cu dificultate. Poleiul este acoperit de zăpadă pe mai multe străzi. Cu