Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bilanţul de final de an aduce depresie

Publicat in Adevarul, marți 15 decembrie 2009 ·

Persoanele care suferă de tulburări afective pot prezenta o agravare a simptomelor în această perioadă, susţin specialiştii. Numărul tentativelor de suicid creşte în perioada Sărbătorilor cu până la 40 la sută, iar rata de supravieţuire a celor care încearcă să-şi ia viaţa este de 85 la sută, arată statisticile.

Pentru majoritatea persoanelor, finalul de an presupune un bilanţ al anului care a trecut. Din acest motiv, cele care nu şi-au atins obiectivele resimt stări de tristeţe în această perioadă care coincide cu Sărbătorile de iarnă. Fenomenul este favorizat şi de influenţa negativă pe care o au asupra psihicului temperaturile scăzute şi dezechilibrele chimice produse în organism de limitarea expunerii la lumină naturală.

Persoanele vulnerabile psihic, mai predispuse

Frigul, reducerea activităţilor fizice şi lipsa expunerii la soare sunt câţiva factori ce favorizează instalarea depresiei în timpul iernii, sunt de părere specialiştii.

„Sezonul depresiilor începe la sfârşitul lunii septembrie şi durează până la mijlocul primăverii, cu perioade mai intense în timpul Sărbătorilor", explică medicul psihiatru Florin Tudose de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Acest lucru este determinat nu doar de condiţiile vremii, ci şi de vulnerabilitatea psihică, accentuată la anumiţi indivizi.

Simptomele specifice depresiei constau în oboseală fizică, tristeţe şi melancolie resimţite tot timpul. La acestea se adaugă lipsa interesului pentru orice activitate, fie că este legată de familie, profesie, hobby sau de viaţa sexuală. Pot apărea, de asemenea, insomnii, sau din contră o tendinţă de a dormi tot mai mult şi gânduri sinucigaşe concretizate în tentative de suicid.

Grijile materiale, motiv de sinucidere

În perioada Sărbătorilor de iarnă, medicii de la serviciile de ambulanţă se confruntă cu un număr crescut de cazuri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 23 minute
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum 21 minute
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 50 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum o ora
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Tarifele lui Donald Trump forţează producătorii greci de ulei de măsline să caute pieţe alternative

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În faţa ameninţării impunerii unei taxe de 30% pe produsele europene, anunţată de preşedintele american Donald Trump, producătorii greci de ulei de măsline se reorientează rapid spre noi pieţe global

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 12 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°