Mai mult decat oricand e nevoie in Romania de-un guvern capabil. Dar criza, care nu e doar politica si guvernamentala, se prelungeste fara sa se poata intrevedea aplanarea ei. A cui e vina? Si care ar trebui sa fie prioritatile unui executiv in stare sa scoata tara din criza? Un comentariu pe aceasta tema semnat de Petre Iancu.
Odata validat, Traian Basescu isi incepe cel de-al doilea si ultimul mandat grevat nu de o carenta de legitimitate, cum din ratiuni stravezii de auto-aparare ar fi vrut sa ne faca sa credem adversarul sau invins, Mircea Geoana, ci de un handicap politic si institutional.
Presedintele continua sa fie izolat
Desi sustinut de majoritatea romanilor, in temeiul promisiunilor sale reformiste, presedintele continua sa fie izolat. Partidul sau nu controleaza majoritatea in forul legislativ. Magistratii ii sunt, in parte, ostili. Iar presa, desi nominal libera, continua sa fie in mare parte sub controlul oligarhiei izvorate din fostele servicii secrete si structuri comuniste, pentru care orice initiativa reformista echivaleaza cu debutul apocalipsei.
Impulsul antireformist este motivul personalizarii si inversunarii fara precedent a campaniei electorale pentru scrutinul prezidential. Din el a izvorat sursa urii viscerale suscitate de candidatura „dictatorului”, „brutal”, „corupt”, „betiv” si „afemeiat” in randul dusmanilor sai invederati. Manati de interese particulare si materiale evidente, aproape toti, cu sefii PSD si PNL in frunte, s-au situat la ani lumina distanta de orice adversitate politica fireasca intr-o democratie cat de cat normala.
Alegerile prezidentiale si semnalul alegatorilor
Mai mult chiar decat triumful lui Basescu, infrangerea in alegeri a acestui grup, avand in fata cuplul Antonescu-Geoana, iar in culise o camarila de politicieni si oameni de afaceri imbogatiti pe spina
